Proiect adus la cunoştinţă publică în data de 27-04-2007 H O T Ă R Â R E nr. _______ din __________
PH privind aprobarea Caietului de sarcini şi a Reg. de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân-iniţiativa primarului
Ing. Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, transmit următorul
A N U N Ţ
Începând cu data de sâmbătă, 28.04.2007, la intrarea în Primăria Municipiului Arad, sunt afişate următoarele documente privind:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului public de administrare a activităţii de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate fără stăpân – iniţiativa primarului.
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini şi a Regulamentului de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân – iniţiativa primarului.
3. Proiect de hotărâre privind înfiinţarea Serviciului public de administrare a activităţii de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân – iniţiativa primarului.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu „Locuinţă individuală Aradul Nou – zona str. Coloniştilor”, Arad, beneficiar Vasii Adrian, proiect nr. 7/2007 elaborat de Birou Individual de Arhitectură ARH DARIDA IOAN – iniţiativa primarului.
Până la data de 16.05.2007, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente.
Informaţii suplimentare pot fi solicitate începând cu data de 03.05.2007, între orele 8,00-17,00, la Centrul de Informare Cetăţeni, camera 2.
Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro.
P R I M A R
ing. Gheorghe Falcă
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. __________ din ____________
Primarul Municipiului Arad,
Având în vedere:
- prevederile Ordonanţei de Guvern nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local .
În temeiul prevederilor art. 46 din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale şi ale art. 58 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 196 din 25 iunie 2002, îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect „propunerea de aprobare a Caietului de sarcini şi a Regulamentului de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân” în susţinerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere:
- hotărârea de aprobare a înfiinţării serviciului public de administrare a activităţii de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân ;
- necesitatea desfăşurării activităţii de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân în condiţii de eficienţă;
- necesitatea monitorizării activităţii desfăşurate;
PROPUN
Aprobarea Caietului de sarcini, a Regulamentului de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân.
PRIMAR,
Ing. Gheorghe Falcă
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECŢIA TEHNICĂ
NR._________ /_______________
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. __________ din _________, a d-lui Falcă Gheorghe, Primarul Municipiului Arad;
Obiect: propunerea de aprobare a Caietului de sarcini şi a Regulamentului de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân.
Administrarea activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân de către un serviciu din cadrul Primăriei va conduce la constituirea unei surse sigure şi constante de venituri la bugetul local.
Pentru buna desfăşurare a activităţii se impune aprobarea caietului de sarcini şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a acestei activităţi.
Rezultatele preconizate ale înfiinţării serviciului de administrare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân sunt în principal:
- Eliberarea domeniului public de vehicule şi remorci abandonate sau fără stăpân;
- Descongestionarea drumurilor publice;
- Asigurarea fluenţei circulaţiei în condiţii de siguranţă, fără blocări şi accidente de circulaţie;
Având în vedere cele de mai sus,
PROPUNEM
Aprobarea Caietului de sarcini şi a Regulamentului de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân.
DIRECTOR EXECUTIV, DIRECTOR EXECUTIV ADJ.,
ing. Răzvan Popa ing. Ioan Ignat
ROMÂNIA AVIZAT
JUDEŢUL ARAD SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD Doina Paul
CONSILIUL LOCAL PROIECT
H O T Ă R Â R E A nr.______
din _________________ 2007
privind aprobarea Caietului de sarcini şi a Regulamentului de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
- iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.__________ din ___________2007;
- raportul Direcţiei Tehnice nr. ___________ din __________2007;
- avizul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local nr. ________;
- prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local
În temeiul art.38, alin.(2), lit.”d”, alin. (5), lit. a, art.46 din Legea nr.215/2001, Legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E
Art. 1. Se aprobă Caietul de sarcini privind gestiunea directă a serviciului de administrare a activităţii de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân, prezentat în anexă nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Regulamentului de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân, prezentat în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă taxele de ridicare, transport şi depozitare aşa cum sunt prevăzute la art. 15, 16, 17 şi 18 în Regulamentul de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân.
Art. 4. Prezenta hotărâre se va comunica tuturor celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR,
Anexa nr. 1 la Hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Arad Nr.___/______
CAIET DE SARCINI
privind gestiunea directă a Serviciului de „administrare a activităţii de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân”
1 . Date generale
1.1 Obiectul de activitate al serviciului
Pentru realizarea următoarelor obiective:
- eliberarea domeniului public de vehicule şi remorci abandonate sau fără stăpân;
- fluidizarea traficului rutier;
- protejarea pietonilor pe trotuare, intersecţii şi la trecerea prin locurile marcate;
- descongestionarea drumurilor publice;
- facilitatea accesului la obiective de interes public, judeţene şi municipale;
- optimizarea transportului în comun;
- diminuarea problemelor legate de parcarea la domiciliu şi cea de destinaţie;
- asigurarea fluenţei circulaţiei în condiţii de siguranţă, fără blocări şi accidente de circulaţie;
este necesară înfiinţarea unui serviciu public.
Serviciul are ca atribuţii administrarea activităţii de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public din municipiului Arad.
1. 2.Obiective de ordin economico-financiar
Având în vedere prevederile Legii nr. 421/2002, cu modificări şi completări ulterioare, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenurile aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale, Hotărârea nr. 156/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de palicare a Legii nr. 421/2002, Hotărârea nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul depozitarea şi eliberarea autovehiculelor sau remorcilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice şi O.U.G. nr. 195/2002, cu completări şi modificări ulterioare, privind circulaţia pe drumurile publice precum şi necesitatea îmbunătăţirii circulaţiei în municipiul Arad, Primăria Municipiului Arad a considerat oportun şi necesar ca vehiculele sau remorcile oprite şi staţionate neregulamentar precum şi cele abandonate sau fără stăpân să fie ridicate, transportate şi depozitate în spaţii special amenajate.
Având în vedere o medie de 4-5 vehicule ridicate/zi, iar cu un program de funcţionare de aproximativ 200 ore/lună rezultă o medie de 110 vehicule ridicate/lună. Din activitatea de ridicare, transport, depozitare şi eliberare vehicule şi remorci pentru un an, rezultă următoarele venituri din următoarele surse:
- venituri din ridicări vehicule/remorci;
- venituri din ridicare, transport şi depozitare vehicule/remorci;
- venituri din amenzi;
- venituri din valorificarea vehiculelor;
După expirarea primului an se vor putea stabili valori mai exacte ale veniturilor realizate. Prin administrarea activităţii de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân de către un serviciu din cadrul primăriei va conduce la constituirea unei surse sigure şi constante de venituri la bugetul local. Finanţarea serviciului se va face prin fonduri de la bugetul local.
2. Obligaţiile autorităţii administraţiei publice locale
Administraţia publică locală are dreptul şi obligaţia de a monitoriza şi de a controla :
- modul de respectare şi de îndeplinire de către operator a obligaţiile asumate;
- calitatea, cantitatea şi eficienţa serviciilor furnizate;
- respectarea indicatorilor de performanţă stabiliţi;
- respectarea procedurii de fundamentare, avizare şi aprobare a preţurilor şi taxelor pentru servicii;
3. Obligaţiile serviciului public :
Serviciul va administra activitatea de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân respectând următoarele condiţii :
- Filmează şi fotografiază vehiculele sau remorcile oprite şi staţionate neregulamentar şi cele abandonate sau fără stăpân cu evidenţierea momentului ridicării (prin filmările şi fotografiile realizate vor fi surprinse eventualele defecţiuni existente la caroseria vehiculului);
- Procedează la ridicarea vehiculelor şi remorcilor în condiţiile stabilite de „Regulamentul de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân”;
- Eliberează vehiculele şi remorcile numai după ce sa făcut dovada achitării sumelor prevăzute în „Regulamentul de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân” şi de normele legale în vigoare;
- Ţine evidenţa zilnică a vehiculelor şi remorcilor ridicate;
- Asigură dotarea materială pentru buna desfăşurare a activităţii cât şi permanenta preocupare de modernizare a acesteia;
- Încheie un contract cu o societate de asigurare pentru acoperirea riscurilor în activitatea de transport a vehiculelor şi remorcilor ridicate şi transportate în spaţiul special amenajat;
- În cazul nerevendicării vehiculelor sau remorcilor ridicate şi depozitate va lua măsuri legale privind valorificarea lor;
Serviciul face parte din cadrul Direcţiei Tehnice, a cărei coordonare a activităţii este asigurată de către primarul municipiului Arad.
Directorul executiv adjunct al Direcţiei Tehnice conduce şi controlează Serviciul, fiind subordonat Directorului executiv.
Conducerea operativă a serviciului este asigurată de un şef Birou numit în condiţiile legii, ca urmare a promovării concursului sau examenului.
Numărul de personal se aprobă de către Consiliul Local, prin hotărâre la propunerea Primarului.
Angajarea personalului se face de către Primar, prin dispoziţie, ca urmare a promovării concursului.
Salarizarea personalului se stabileşte potrivit legislaţiei, aplicabilă funcţionarilor publici şi personalului contractual din sectorul bugetar.
Salarizarea personalului angajat se stabileşte potrivit legii.
Controlul se poate exercita din oficiu sau la sesizare, pe baza dispoziţiei emisă de primar.
4.Finanţarea serviciului public
Finanţarea cheltuielilor curente de funcţionare şi exploatare ale serviciului se asigură din venituri proprii şi din bugetul local.
Bugetul Serviciului este inclus în bugetul municipiului Arad.
Evidenţa contabilă se organizează şi se conduce prin direcţiile de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Arad.
Cheltuielile curente pentru asigurarea funcţionării propriu-zise a serviciului public, respectiv pentru asigurarea întreţinerii, reabilitării şi exploatării infrastructurii aferente, se asigură prin încasarea de la utilizatori, pe baza taxelor, a unor sume reprezentând contravaloarea serviciului prestat, sau de la bugetul local, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) organizarea şi desfăşurarea pe principii şi criterii comerciale şi concurenţiale a activităţii prestate;
b) reflectarea costului efectiv al prestării serviciului în structura şi nivelul preţului ridicării, transportului şi depozitării;
c) ajustarea periodica a preţurilor şi a taxelor;
d) recuperarea cheltuielilor prin taxe sau preţuri;
e) acoperirea prin taxe cel puţin a sumelor investite si a cheltuielilor curente de funcţionare si de întreţinere a serviciului public;
f) calcularea, înregistrarea şi recuperarea uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe specifice infrastructurii aferente prin preţ sau taxe.
Finanţarea şi realizarea investiţiilor aferente serviciului public se fac cu respectarea legislaţiei în vigoare privind iniţierea, fundamentarea, promovarea şi aprobarea investiţiilor publice, a legislaţiei privind achiziţiile publice de lucrări, bunuri şi servicii şi cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la calitatea şi disciplina în construcţii, urbanism şi amenajarea teritoriului.
Finanţarea lucrărilor de investiţii se asigură din următoarele surse:
a) bugetul local;
b) venituri proprii;
c) alte surse constituite potrivit legii.
5.Funcţionarea serviciului public
Programul de lucru al personalului din cadrul serviciului este de 40 ore săptămânal.
Se va asigura funcţionarea serviciului în regim de continuitate şi de permanenţă , în condiţiile îndeplinirii indicatorilor de performanţă.
STATUL DE FUNCŢII
privind Serviciul public Ridicări Vehicule
Nr. crt. Funcţia Nivel studii Număr posturi
1. Şef birou – Consilier juridic I superior S 1
2. Referent IA M 2
3. Casier TP I M 2
4. Şofer M sau G 2
5. Muncitor calificat TP I G 2
TOTAL: 9
Anexa nr. 2 la Hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Arad Nr.___/______
REGULAMENT DE DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII DE RIDICARE, TRANSPORT, DEPOZITARE ŞI ELIBERARE A VEHICULELOR SAU REMORCILOR OPRITE ŞI STAŢIONATE NEREGULAMENTAR ŞI A CELOR ABANDONATE SAU FĂRĂ STĂPÂN
Cap. I Dispoziţii Generale
Art. 1. Prezentul Regulament prevede organizarea şi efectuarea activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor sau remorcilor aflate în una din următoarele situaţii:
a) vehicule sau remorcile oprite sau staţionate neregulamentar pe partea carosabilă şi constituie un obstacol pentru circulaţia publică conform art. 64 din O.U.G. nr. 195/2002, cu modificări şi completări ulterioare, privind circulaţia pe drumurile publice.
b) Vehicule fără stăpân sau abandonate pe terenurile aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoiale, conform Legii nr. 421/2002 precum şi normelor de aplicare a acesteia.
Art. 2. Activitatea ce face obiectul prezentului regulament este organizată şi se efectuează de Serviciului Administrare Parcări – Birou Ridicări Vehicule din cadrul Direcţiei Tehnice al Primăriei Municipiului Arad.
Cap. II Modul de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor şi remorcilor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public din municipiul Arad sau parcate pe trotuar şi care constituie un obstacol pentru circulaţia publică
Art. 3. (1) În baza protocolului încheiat între Biroul Poliţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Municipiului Arad şi Primăria Municipiului Arad vehiculele şi remorcile oprite sau staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public sau parcate pe trotuar şi care constituie un obstacol pentru circulaţia publică sunt ridicate transportate şi depozitate în spaţii special amenajate, până la eliberarea acestora proprietarilor sau îndeplinirea formalităţilor legale de valorificare.
(2) Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată imobilizarea se consideră staţionare.
(3) Se consideră parcare staţionarea vehiculelor în spaţii special amenajate sau stabilite şi semnalizate corespunzător.
Art. 4. Autovehiculele poliţiei, pompierilor, salvării şi ale altor unităţi speciale aflate în misiune, cele de intervenţie şi pentru controlul traficului aparţinând Companiei de Transport Public, precum şi cele care aparţin agenţilor economici deţinători de reţele (apă, gaze, telefonie, electrică) care reabilitează suprafaţa carosabilă sau reţele edilitare (subterane sau supraterane) nu vor face obiectul ridicării, transportului şi depozitării.
Art. 5. Constatarea staţionării neregulamentare pe partea carosabilă a drumului public din municipiul Arad sau parcate pe trotuar şi care constituie un obstacol pentru circulaţia publică a vehiculelor sau remorcilor se efectuează conform legii.
Art. 6. Operaţiunile privind ridicarea, transportul, depozitarea în spaţii special amenajate şi eliberarea vehiculelor sau remorcilor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public din municipiul Arad sau parcate pe trotuar şi care constituie un obstacol pentru circulaţia publică se efectuează de personalul Serviciului Administrare Parcări – Birou Ridicări Vehicule din cadrul Direcţiei Tehnice al Primăriei Municipiului Arad.
Art.7. (1) Operaţiunile de ridicare, transport, depozitare se pot realiza numai pe baza Dispoziţiei scrise de ridicare întocmită de către agentul constatator din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră Arad şi prin care s-a dispus ridicarea vehiculelor sau remorcilor.
(2) Agentul constatator din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră poate dispune oprirea circulaţiei pentru operaţiunile de ridicare pe străzile înguste.
(3) Agentul constatator asistă pe toată perioada derulării operaţiunilor de ridicare a vehiculelor şi remorcilor de către personalul Serviciului Administrare Parcări – Birou Ridicări Vehicule din cadrul Direcţiei Tehnice al Primăriei Municipiului Arad.
Art.8. (1) După întocmirea Dispoziţiei scrise de ridicare, se va completa o Notă de constatare de către reprezentantul Serviciului Administrare Parcări – Birou Ridicări Vehicule din cadrul Direcţiei Tehnice al Primăriei Municipiului Arad, prevăzută la Anexa nr. 2 din prezentul Regulament, care va fi semnată de agentul de Poliţie, reprezentantul Primăriei Municipiului Arad şi un martor asistent.
(2) Nota de constatare va cuprinde în mod obligatoriu marca, modelul, culoarea, şi numărul de înmatriculare al vehiculului, locul şi starea fizică a acestuia. Nota de constatare se va întocmi în 3 exemplare (autocopiante şi culori diferite) şi va fi înseriată. Exemplarul originalul va rămâne la (agentul constatator, împuternicit al Primarului) reprezentantul Primăriei Municipiului Arad, unul se va înmâna poliţistului de la Biroul Poliţiei Rutiere Arad şi unul va fi păstrat la punctul de eliberare.
(3) După completarea Notei de Constatare, reprezentantul Primăriei Municipiului Arad filmează şi imortalizează în format digital foto, din 4 unghiuri diferite, vehiculul staţionat vizând starea acestuia. (La cererea Biroului Poliţiei Rutiere Arad, operatorul –Direcţia Tehnică – este obligat să pună la dispoziţia acestuia fotografiile din care rezultă starea fizică a vehiculului staţionat)
Art. 9. Perioada maximă de depozitare este de 6 luni. În situaţiile în care proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului sau remorcii depozitate nu se prezintă în acest termen pentru ridicare, agenţii constatatori din aparatul propriu al Primăriei Municipiului Arad, împuterniciţi de Primar, vor trece la somarea acestuia în vederea vânzării pentru valorificare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 421/2002, cu modificări şi completări ulterioare, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale.
Art.10. (1) Operatorul Direcţia Tehnică – Serviciul Administrare Parcări – Birou Ridicări Vehicule – din cadrul Primăriei Municipiului Arad răspunde în mod direct faţă de deţinătorii legali ai vehiculelor sau remorcilor ridicate pentru eventualele daune produse acestora ca urmare a operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare.
(2) Operatorul este obligat să se asigure la o societate de asigurări pentru acoperirea eventualelor daune produse ca urmare a operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare.
Art. 11. (1) Pe perioada depozitării vehiculelor, acestea se află în custodia Biroului Ridicări Vehicule până la data eliberării şi răspunde conform legii.
(2)Eliberarea se va efectua proprietarului sau persoanei mandatate de acesta, după prezentarea actelor care atestă calitatea sa (carte de identitate, certificat de înmatriculare, procură notarială) pe baza procesului verbal.
Art. 12. (1) Programul de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor şi remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public sau parcate pe trotuar şi care constituie un obstacol pentru circulaţia publică şi a celor fără stăpân sau abandonate se desfăşoară astfel:
• Luni – Sâmbătă în perioada 01.04. – 30.10. de la ora 8:00 – 21:00
• Luni – Sâmbătă în perioada 01.11. – 30.03. de la ora 8:00 – 17:00
(2) La solicitarea Primăriei Municipiului Arad programul se poate prelungi.
(3) În situaţii excepţionale generate de anumite evenimente şi activităţi desfăşurate în municipiul Arad, activitatea de ridicare poate avea caracter permanent (de ex. : dacă este blocată activitatea utilajelor de deszăpezire; în caz de intervenţie la reţele de apă, gaz, etc.)
(4) Programul de desfăşurare a activităţii de eliberare a autovehiculelor şi remorcilor ridicate se desfăşoară zilnic în intervalul orar 08:00 – 21:00.
Art. 13. Restituirea vehiculelor aparţinând instituţiilor prevăzute la art. 32, alin. 2, lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 195/2002, , cu modificări şi completări ulterioare, privind circulaţia pe drumurile publice, se face gratuit, imediat şi necondiţionat.
Cap. III Modul de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţii administrativ – teritoriale
Art. 14. În cazul vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale se aplică prevederile Legii nr. 421/2002 precum şi a normelor de aplicare a acesteia.
Cap. IV. Taxe speciale de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor şi remorcilor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public din municipiul Arad şi care constituie un obstacol pentru circulaţia publică
Art. 15. Taxa specială de ridicare pentru vehicul/remorcă = 100 lei.
Art. 16. Taxa specială de transport pentru vehicul/remorcă = 80 lei.
Art. 17. Taxa specială de depozitare pentru vehicul/24 h = 100 lei.
Art. 18. (1) Taxa de depozitare se calculează pe intervale de 24 ore, începând cu momentul depozitării (4,16 lei/oră).
(2) Plata taxei de depozitare se percepe pe fracţiuni orare întregi.
Cap. V. Dispoziţii finale
Art. 19. Operatorul acţionează doar în condiţiile prevăzute la art. 7 alin (1) din prezentul regulament privind ridicarea, transportarea şi depozitarea vehiculelor şi remorcilor oprite sau staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public sau parcate pe trotuar şi care constituie un obstacol pentru circulaţia publică.
Art. 20. Operatorul doar pune în aplicare decizia organelor competente şi nu poate lua singur hotărârea de a ridica, transporta şi depozita vehicule şi remorci oprite sau staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public sau parcate pe trotuar şi care constituie un obstacol pentru circulaţia publică.
Art. 21. În cazul în care posesorul vehiculului supus măsurii de ridicare consideră că a fost nedreptăţit, acesta are dreptul de a contesta măsura ridicării. Contestaţia se depune la sediul operatorului. În vederea soluţionării contestaţiilor se constituie o Comisie de soluţionare a contestaţiilor numită prin Dispoziţie a primarului municipiului Arad. Contestaţia se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare.
Art. 22. Operatorul va fi însoţit în timpul activităţii de ridicare, transportare şi depozitare de către un echipaj al Direcţiei Publice de Pază Arad, pentru a fi protejat în cazul unor situaţii de conflict sau violenţă.
Anexa 1 la Regulamentul de Desfăşurare a activităţii de ridicare,
transport,depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor
oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân
MUNICIPIULUI ARAD
DIRECŢIA TEHNICĂ Seria AAA sap
Birou Ridicări Vehicule
Depozit. str. xxxxxxxxx Nr.y, Tel. z
D I S P O Z I Ţ I E DE RIDICARE
pentru oprire/ staţionare/parcare neregulamentară a autovehiculelor
Subsemnatul _________________________, număr ecuson/legitimaţie __________ în calitate de agent constatator în cadrul ___________________________________, în temeiul Legii/OG/HG/HCL nr.___________ _____________________________________________din ______________ dispun RIDICAREA autovehiculului cu nr. de înmatriculare _____________
Proprietarul ( posesorul ) acestui autovehicul a încălcat prevederile ( art., lit. .......) drept pentru care se va întocmi nota de constatare şi înştiinţare de plată sau/şi procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Anexa 2 la Regulamentul de Desfăşurare a activităţii de ridicare,
transport,depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor
oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân
MUNICIPIULUI ARAD NOTA DE CONSTATARE
DIRECŢIA TEHNICĂ Seria_________nr._______
Birou Ridicări Vehicule
Subsemnatul………………………………, având funcţia de …………………….
, în cadrul………………………………., în calitate de agent constatator, posesor al legitimaţiei nr………………………, eliberată de Primăria Municipiului Arad, la examinarea exterioară a vehiculului, cu nr. de înmatriculare…………………., marca…………………., modelul……………., culoarea……………., ca urmare a întocmirii Dispoziţiei scrise de ridicare nr……………,
În vederea efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, constat următoarele:
- vehiculul prezintă avarii vizibile (da/nu)
Observaţii: examinarea exterioară s-a efectuat prin filmarea şi fotografierea în format digital, din 4 unghiuri diferite (faţă, spate şi lateralele vehiculului) constatându-se următoarele:
________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Cele menţionate în prezenta notă de constatare sunt atestate de către agentul de poliţie …………………………………………., precum şi de către martorul asistent…………………………, domiciliat în …………………, str……………., nr……, bl……, sc……, ap……, legitimat cu BI/CI seria……….., nr………, CNP……………. .
Anexa 3 la Regulamentul de Desfăşurare a activităţii de ridicare,
transport,depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor
oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân
PROCES-VERBAL DE CONSTATARE
Seria ....... nr. ......
Încheiat astăzi ................................... în localitatea ...................., judeţul .......................
Agent constatator .............................................................................................................
(grad, nume, prenume)
din .........................................................................................................................................
(unitatea)
Constat că vehiculul cu nr. de înmatriculare ...................., marca şi tipul .........................., categoria ................., seria motorului ..........., seria şasiului sau caroseriei ................, culoarea .........., starea fizică ........., în legătură cu care am fost sesizaţi că ar putea fi fără stăpân sau abandonat, a fost identificat în ziua de ......., ora ....., în localitatea ........................, str. ................. nr. ...., sectorul .........., judeţul ........................, urmând a fi înştiinţate autorităţile abilitate pentru efectuarea verificărilor legale privind situaţia juridică a acestuia.
Alte menţiuni (inventarul bunurilor aflate în vehicul):
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
Fapt atestat de martorul ......................., domiciliat în ..................., str. ................................... nr. .., bl. ..., judeţul ..........., act de identitate ... seria ... nr. ....., emis de ......., C.N.P. .../.../.../.../.../.../.../.../.../.../.../.../.../.
Fapt atestat de martorul ......................., domiciliat în ..................., str. ................................... nr. .., bl. ..., judeţul ..........., act de identitate ... seria ... nr. ....., emis de ......., C.N.P. .../.../.../.../.../.../.../.../.../.../.../.../.../.
Pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal în baza art. 5 alin. (1), (2) şi (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 156/2003.
Agent constatator, Martori:
Anexa 4 la Regulamentul de Desfăşurare a activităţii de ridicare,
transport,depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor
oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân
Cu ocazia verificărilor în teren la data de ………………….., s-a constatat că vehiculul cu nr. de înmatriculare……………………, marca………….., culoarea……….,
situat pe strada………………………….., nr……….., bl………, staţionează pe domeniul public de cel puţin un an, prezentând o stare improprie pentru circulaţia pe drumuri publice.
Conform art. 9 din Legea nr. 421/2002, cu modificări şi completări ulterioare, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, vă rugăm ca în termen de 5 zile de la data primirii prezentei, să ridicaţi vehiculul aflat pe domeniul public.
În caz de neconformare sunteţi pasibil de a fi sancţionat contravenţional cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei conform art. 12 din legea sus amintită.
Agent constatator,
……………………..
Anexa 5 la Regulamentul de Desfăşurare a activităţii de ridicare,
transport,depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor
oprite sau staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân
MUNICIPIUL ARAD
DIRECŢIA TEHNICĂ
Biroul Ridicări Vehicule
PROCES VERBAL DE PREDARE – PRIMIRE
Încheiat astăzi…………………………., în localitatea……………….., judeţul………………
Agent constatator……………………..având funcţia de ………………………….,
în cadrul Primăriei Municipiului Arad, predă vehiculul cu numărul de înmatriculare…….,
marca, tipul……………….., seria motor……………..,seria şasiului sau caroseriei………………, culoarea………………….., starea fizică………………………,
şi bunurile aflate în vehicul conform procesului-verbal de constatare, proprietarului sau deţinătorului legal…………………………………., domiciliat în………………………..,
str…………………….., nr……., bl……., sc……, ap….., judeţul……………………….,
BI/CI seria………………, nr……, emis de ……………………., CNP………………….,
Pentru care s-a încheiat prezentul proce-verbal în baza art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 421/2002, cu modificări şi completări ulterioare, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.