Proiect adus la cunoştinţă publică în data de 11-10-2017 H O T Ă R Â R E nr. _______ din __________
Proiect de hotărâre privind completarea anexei Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 162/2006 privind gospodărirea Municipiului Arad - iniţiativa primarului
Nr. 67322/11.10.2017
Ing. Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, republicată, transmit următorul
A N U N Ţ
Începând cu data de miercuri, 11.10.2017, la intrarea în Primăria Municipiului Arad, sunt afişate următoarele documente privind:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor cu plată amenajate pe domeniul public al Municipiului Arad - iniţiativa primarului
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor de reședință din Municipiul Arad - iniţiativa primarului
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân, de pe domeniul public al Municipiului Arad - iniţiativa primarului
4. Proiect de hotărâre privind completarea anexei Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 162/2006 privind gospodărirea Municipiului Arad - iniţiativa primarului
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea actualizării studiului de fundamentare privind decizia de concesionare a proiectului “Amenajare parcare subterană Piața Avram Iancu din municipiul Arad” - iniţiativa primarului
Până la data de 24.10.2017, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente.
Informaţii suplimentare pot fi solicitate începând cu data 11.10.2017, între orele 8,00 - 18,00, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5.
Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro.
P R I M A R
ing.Gheorghe Falcă
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
PROIECT
Nr. 367/04.10.2017 Avizat
SECRETAR
Lilioara Stepanescu
H O T Ă R Â R E A nr._______
din ___________________2017
privind completarea anexei Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad
nr.162 din 29 iunie 2006, privind gospodărirea Municipiului Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, domnul Gheorghe Falcă, exprimată în expunerea de motive nr.63230/25.09.2017,
Analizând raportul Direcției Generale Poliția Locală Arad - Compartimentul Protecția Mediului nr.63232/25.09.2017,
Ţinând cont de Hotărârea nr. 162/2006, privind gospodărirea Municipiului Arad, cu modifcările și completările ulterioare,
Ținâmd seama de prevederile art.4 din Ordonanța Guvernului nr.21/2002, privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată cu modificări prin Legea nr.515/2002,
Văzând prevederile art.8 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare,
Luând în considerare rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c), alin. (4) lit. e), alin. (5) lit. a), art. 45 alin. (3) şi art.115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
H O T Ă R Ă Ş T E
Art.I: Se completează Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.162/2006, privind gospodărirea Municipiului Arad, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
Art.1. La Capitolul II Obligațiile instituțiilor publice, ale agenților economici și ale celorlalte persoane juridice, art.6, după punctul 6, se va introduce punctul 7, având următorul conținut:
“7. Să mențină curățenia pe porțiunea din dreptul imobilelor, locurilor de parcare, în incintele proprii, îndepărtarea buruienilor și, în mod special, a celor cu potențial alergen Ambrosia Artemisiifolia-iarba pârloagelor, de pe terenurile și spațiile verzi pe care le dețin sau le folosesc, prin erbicidare, scoaterea rădăcinilor, smulgere, cosire.”
Art.2. La Capitolul IV Sancțiuni, art.8, lit.c) se completează, după cum urmează:
“c) Nerespectarea prevederilor art.6 punctul1 lit. c), lit. e) și lit. f), punctul 2 lit. a)- lit. c) și lit. e), punctul 4 lit. c), punctul 7, art.7 punctul 1 lit. m)- o), punctul 2, alin.(2) și alin.(3), punctul 3 lit. d) și punctul 4, cu amenda de la 1.501 lei la 2.000 lei”.
Art.II.: Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate şi se va comunica celor interesaţi, prin grija Serviciului Administraţie Publică Locală.
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.63230 din 25.09.2017
Primarul Municipiului Arad
Având în vedere:
- Sesizările cetățenilor,constatările și verificările în teren efectuate de polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului - Direcția Generală Poliția Locală Arad, privind existența unor terenuri și spații verzi pe raza municipiului, aflate în proprietatea sau în folosința persoanelor juridice, pe care este crescută Ambrosia Artemisiifolia-iarba pârloagelor,plantă cu potențial alergen ridicat,fără ca acest aspect să fie sancționat contravențional,se completează și modifică Anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.162/2006,privind normele obligatorii și responsabilitățile concrete ce revin instituțiilor publice, agenților economici,celorlalte persoane juridice și cetățenilor pentru gosodărirea Municipiului Arad
- prevederile art.8 din Ordonanţa nr.2 /2001 privind regimul juridic al contravenţiilor aprobată cu modificări şi completări prin Legea 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 45, alin. (6), din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:
„ modificarea și completarea Anexei Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.162/2006,privind normele obligatorii și responsabilitățile concrete ce revin instituțiilor publice, agenților economici,celorlalte persoane juridice și cetățenilor pentru gosodărirea Municipiului Arad.
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere faptul că pe raza Municipiului Arad există terenuri, spații verzi, aflate în proprietate , folosite sau deținute cu oricare titlu de catre persoane juridice, pe care sunt crescute buruieni, în special Ambrosia Artemisiifolia-iarba pârloagelor,plantă cu potențial alergen ridicat, iar neîndepărtarea acesteia de pe terenurile deținute de către persoanele juridice, nu este sancționată contravențional, consider oportun modificarea și completarea actului normativ adoptat de Consiliul Local Municipal Arad, în mod corespunzător.
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. 63230/25.09.2017, a domnului Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad;
Obiect: propunerea de aprobare a unui proiect de hotărâre privind modificările şi completările la Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad
Având în vedere:
- Hotărârea nr. 162/2006 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind gospodărirea municipiului Arad,
- prevederile art.8 din Ordonanţa nr.2 /2001 privind regimul juridic al contravenţiilor aprobată cu modificări şi completări prin Legea 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
-lipsa unei reglementări legale în cazul persoanelor juridice de pe raza municipiului, cu scopul obligării acestora în vederea îndepărtării buruienii cu potențial alergen - Ambrosia Artemisiifolia,
PROPUNEM
Modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 162/2006 privind gospodărirea municipiului Arad, conform anexei.
DIRECTOR GENERAL Întocmit
Viorica Graur Claudiu Stana
VIZAT JURIDIC
Laviniu Balint
ANEXA
MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI ALE ANEXEI HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL al MUNICIPIULUI ARAD nr.162/2006 privind gospodărirea Municipiului Arad
CAPITOLUL II
Obligațiile instituțiilor publice, ale agenților economici și ale celorlalte persoane juridice
Art.6 Instituțiile publice, agenții economici, celelalte persoane juridice, denumite în continuare persoane juridice au următoarele obligații principale:
După punctul 6 se va introduce punctul 7, având următorul conținut:
Să mențină curățenia pe porțiunea din dreptul imobilelor, locuri de parcare, în incintele proprii, îndepărtarea buruienilor și în mod special, a celor cu potențial alergen, Ambrosia Artemisiifolia-iarba pârloagelor, de pe terenurile și spațiile verzi pe care le dețin sau le folosesc, prin erbicidare, scoaterea rădăcinilor, smulgere, cosire.
CAPITOLUL IV SANCȚIUNI
Art. 8 (1) Încălcarea dispozițiilor prezentelor norme, constituie contravenție și se sancționează,după cum urmează:
Litera c) se completează după cum urmează:
Nerespectarea prevederilor art 6 punctul 1 lit. „c”,”e” și „f”, punctul 2 lit. „a”-„c” și „e”,punctul 4 lit. „c”, punctul 7, art.7 punctul 1 lit. „m”-„o”,punctul 2 alin.2 si 3,punctul 3 lit. „d” si punctul 4, cu amenda de la 1.501 lei la 2000 lei