Proiect adus la cunoştinţă publică în data de 11-10-2017 H O T Ă R Â R E nr. _______ din __________
Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar pe partea carosabilă, precum şi a autovehiculelor abandonate şi fără stăpân, de pe domeniul public al Municipiului Arad - iniţiativa primarului
Nr. 67322/11.10.2017
Ing. Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, republicată, transmit următorul
A N U N Ţ
Începând cu data de miercuri, 11.10.2017, la intrarea în Primăria Municipiului Arad, sunt afişate următoarele documente privind:
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor cu plată amenajate pe domeniul public al Municipiului Arad - iniţiativa primarului
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor de reședință din Municipiul Arad - iniţiativa primarului
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân, de pe domeniul public al Municipiului Arad - iniţiativa primarului
4. Proiect de hotărâre privind completarea anexei Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 162/2006 privind gospodărirea Municipiului Arad - iniţiativa primarului
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea actualizării studiului de fundamentare privind decizia de concesionare a proiectului “Amenajare parcare subterană Piața Avram Iancu din municipiul Arad” - iniţiativa primarului
Până la data de 24.10.2017, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente.
Informaţii suplimentare pot fi solicitate începând cu data 11.10.2017, între orele 8,00 - 18,00, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5.
Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro.
P R I M A R
ing.Gheorghe Falcă
ROMÂNIA P R O I E C T AVIZAT
JUDEŢUL ARAD S E C R E T A R
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL Nr. 371/6.10.2017
H O T Ă R Â R E A nr.________
din ____________________
privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân, de pe domeniul public al Municipiului Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Expunerea de motive, înregistrată cu nr.64234/28.09.2017,
Analizând raportul comun al Direcției Comunicare, Direcției Patrimoniu și Direcției Generale Poliția Locală, înregistrat sub nr. 64235/28.09.2017,
Luând în considerare prevederile Hotărârii nr. 278/2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea studiului de fundamentare, stabilirea formei de delegare a gestiunii serviciului comunitar de utilitate publică – Serviciul de administrare, întreţinere şi exploatare a zonelor de parcare cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reşedinţă şi ridicări vehicule şi aprobarea documentaţiei de atribuire a serviciului public către operatorul SC RECONS SA Arad, cu modificările și completările ulterioare,
Ținând seama de prevederile art. 28, lit. j) din Ordonanţa Guvernului României nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
În baza prevederilor art. 52 lit. c) din Hotărârea Guvernului României nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului României nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare,
Ținând cont de adresa SC Recons SA Arad numărul 3524/20.09.2017, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu numărul 62286/20.09.2017, de Decizia Consiliului de Administrație nr.25 din 12 septembrie 2017 și de Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr.13 din 19 septembrie 2017,
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. c), art. 45 şi art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
H O T Ă R Ă Ș T E
Art.1. Se aprobă Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân de pe domeniul public al Municipiului Arad, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Anexa 2.2.2. a Hotărârii nr. 278/2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea studiului de fundamentare, stabilirea formei de delegare a gestiunii serviciului comunitar de utilitate publică – Serviciul de administrare, întreţinere şi exploatare a zonelor de parcare cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reşedinţă şi ridicări vehicule şi aprobarea documentaţiei de atribuire a serviciului public către operatorul SC RECONS SA Arad.
Art.3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către SC Recons SA și Direcția Generală Poliția Locală și se va comunica, celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
Anexa la Hotărârea nr. _______
a Consiliului Local al Municipiului Arad
Regulamentul de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân, de pe domeniul public al Municipiului Arad
Cap. I. Dispoziţii generale
Art. 1 (1) Serviciul public ridicări autovehicule se realizează prin intermediul Serviciului Parcări și Ridicări Vehicule din cadrul SC RECONS SA Arad.
(2) Serviciului Parcări și Ridicări Vehicule, denumit în continuare “serviciu”, este organizat, administrat şi funcționează în cadrul SC RECONS SA Arad, conform prevederilor Hotărârii nr. 278 din 30 septembrie 2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad și ale contractului de delegare a gestiunii prin concesiune nr. 68545/27.10.2014.
(3) Obiectivul prezentului regulament vizează ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân de pe domeniul public din raza Municipiului Arad.
Cap. II. Obiectul de activitate
Art.2. Serviciul are ca atribuții:
(1) ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor staționate neregulamentar conform prevederilor O.U.G. 195/2002, republicată, respectiv restituirea acestora din spațiile special amenajate – Bulevardul Iuliu Maniu, FN, proprietate a S.C. Recons S.A.
(2) ridicarea și transportul autovehiculelor abandonate și fără stăpân până la spațiile special amenajate, proprietatea Municipiului Arad, situate în str. Dosoftei, FN și predarea acestora reprezentanților Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Arad
(3) Serviciul pentru activitățile de ridicare, transport, depozitare și restituire a autovehiculelor staționate neregulamentar va funcţiona şi va acționa permanent (24 de ore zilnic) în vederea îndeplinirii în mod corespunzător a atribuţiilor transmise de Consiliul Local al Municipiului Arad şi a respectării legislaţiei în vigoare.
Cap. III Relaţii de colaborare
Art. 3. (1) În realizarea obiectului de activitate, serviciul va fi coordonat de managerul societăţii comerciale, care va colabora cu instituţii publice şi societăţi comerciale.
(2) Măsura ridicării autovehiculului staționat neregulamentar va fi efectuată în baza dispoziției de ridicare întocmită de agenții constatatori din cadrul Direcției Poliției Locale Arad.
(3) Pentru autovehiculele abandonate și fără stăpân se aplică procedura stabilită prin Legea 421/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Cap. IV. Administrarea activităţii de ridicare a autovehiculelor
Art. 4. Serviciul va asigura administrarea și organizarea activității de ridicare a autovehiculelor oprite și staționate neregulamentar, conform Hotărârii Guvernului 1391/2006 precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân, având următoarele atribuţii:
1. Ridică autovehiculele și remorcile oprite şi staţionate neregulamentar conform prevederilor O.U.G. 195/2002, republicată, în baza „Dispoziţiei de ridicare” emisă de agenții constatatori din cadrul Direcției Poliția Locală Arad. Dispoziția de ridicare va fi întocmită în trei exemplare, unul pentru instituția emitentă, unul pentru Serviciului Parcări și Ridicări Vehicule din cadrul S.C. RECONS S.A. Arad și un exemplar pentru contravenient.
2. Fotografiază autovehiculele sau remorcile oprite şi staţionate neregulamentar, pentru care a fost emisă dispoziția de ridicare, cu evidenţierea momentului ridicării (prin fotografiile realizate vor fi surprinse eventualele defecţiuni existente la caroseria autovehiculului).
3. Întocmeşte o Nota de constatare în care se menționează starea autovehiculului și eventualele daune (lovituri, zgârieturi alte daune existente).
4. Dacă, în timpul desfășurării manevrelor de ridicare, proprietarul/deținătorul legal se prezintă înaintea finalizării operaţiunii, acesta are opțiunea de a achita contravaloarea cheltuielilor de ridicare pe loc, mașina putând fi restituită.
5. Eliberează autovehiculele și remorcile, doar proprietarului sau utilizatorului legal (împuternicitului), numai după ce s-a făcut dovada achitării tarifelor prevăzute în prezentul regulament, în baza unui proces verbal de predare – primire în care se menționează starea autovehiculului și eventualele daune. La procesul verbal de predare primire se atașează exemplarul al treilea al dispoziției de ridicare emisă de agenții constatatori din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Arad sau din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad.
6. În momentul solicitării restituirii autovehiculului, Serviciul Parcări și Ridicări Vehicule din cadrul S.C. RECONS S.A. Arad va anunța agentul constatator prin e-mail, telefonic și prin dispecerat pentru a încheia procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
7. Asigură paza şi protecţia depozitului de autovehicule.
8. Asigură buna întreţinere şi funcţionare a automacaralelor, precum și a dispozitivelor de prindere.
9. Răspunde de respectarea prevederilor art. 203^3 din H.G. 1391/2006, cu modificările și completările ulterioare.
10. Răspunde de aplicarea NTSM, PSI precum și de încheierea unei asigurări pentru bunurile transportate.
Cap. V Contabilitatea şi finanţarea
Art. 5 (1). Finanţarea cheltuielilor curente de funcţionare şi exploatare a serviciului se asigură conform legislaţiei în vigoare de către societate.
(2). Bugetul serviciului este inclus în bugetul societăţii.
(3). Evidenţa contabilă se organizează şi se conduce prin serviciul de specialitate din cadrul societăţii comerciale pe acţiuni cu capital integral al unităţii administrativ teritoriale.
(4). Finanţarea lucrărilor de investiţii se poate asigura din următoarele surse:
a) venituri proprii;
b) alte surse constituite potrivit legii.
Art. 6. Sumele reprezentând cheltuielile curente pentru asigurarea întreţinerii, reabilitării şi exploatării infrastructurii aferente, se acoperă din tarifele încasate de la utilizatori cu respectarea următoarelor condiţii:
- Organizarea și desfășurarea pe principii şi criterii comerciale a activităţii prestate
- Reflectarea costului efectiv al serviciului și recuperarea cheltuielilor prin tarife, inclusiv recuperarea uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe specifice infrastructurii;
- Ajustarea periodică a tarifelor conform cu inflația.
Cap. VI Tarife
Art. 7. (1) Nivelul tarifelor se fundamentează pe baza costurilor de exploatare, a costurilor de întreţinere şi reparaţii, a amortismentelor aferente capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, a ratelor pentru restituirea creditelor, a dobânzilor aferente eventualelor împrumuturi contractate şi include o cotă pentru crearea resurselor necesare dezvoltării şi modernizării infrastructurii edilitar-urbane.
(2) Tarifele se propun spre avizare Adunării Generale a Acționarilor a S.C. RECONS S.A. Arad și se înaintează spre aprobare Consiliul Local al Municipiului Arad.
(3) Serviciul are obligaţia de a aplica tarifele aprobate prevăzute în Anexa 1 la prezentul regulament.
Cap. VII Dispoziţii finale
Art. 8. (1).După 5 zile calendaristice de depozitare Serviciului Parcări și Ridicări Vehicule din cadrul S.C. RECONS S.A. Arad va informa în scris și prin e-mail Direcția Poliția Locală Arad în vederea identificării proprietarului și a informării acestuia asupra situației autovehiculului ridicat, transportat, depozitat și nerevendicat.
(2) Pentru autovehiculele/remorcile nerevendicate de către proprietari sau împuterniciți în termen de 30 de zile calendaristice de la ridicare, transport și depozitare va fi înștiințată, prin e-mail și adresă scrisă, Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Arad în vederea predării acestora spre valorificare. Cheltuielile cu ridicarea, transportul și depozitarea pentru o zi vor fi suportate de Municipiul Arad. Predarea – primirea se face în baza unui proces verbal.
(3) Prevederile prezentului regulament se completează cu dispozițiile actelor normative în vigoare specifice.
(4) Orice modificare a prevederilor legale atrage modificarea, de drept, a prezentului regulament.
Anexa la
Regulamentul aprobat prin HCLM nr._________________
TARIFE
aferente activității de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor parcate neregulamentar în Municipiul Arad
Nr.crt. AN 2017 AN 2018
1. Tarif ridicare 140 lei 160 lei
2. Tarif transport 160 lei 190 lei
3. Tarif depozitare 5 lei/oră 5 lei/oră
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
nr. 64234/28.09.2017
În temeiul Legii nr. 215/2001, privind administraţia publică locală şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local Municipal Arad, îmi exprim inițiativa de promovare a proiectului de hotărâre cu următorul obiect „aprobarea Regulamentului de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân de pe domeniul public al Municipiului Arad”, în susținerea căruia formulez următoarea
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere Contractul de delegare a gestiunii serviciului comunitar de utilitate publică pentru administrarea, întreținerea și exploatarea zonelor de parcare cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reședință și a activității de ridicare a vehiculelor, prin concesiune cu numărul 68545/27.10.2014, cu actele adiționale aferente,
Ca urmare a solicitării SC Recons SA cu nr.3524/20.09.2017, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu numărul 62286/20.09.2017, însoțită de Nota de fundamentare nr.3417/11.09.2017 privind majorarea tarifelor pentru Serviciul parcări și ridicări vehicule,
Propun adoptarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a unei hotărâri prin care se aprobă Regulamentul de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân de pe domeniul public al Municipiului Arad în forma comunicată de operator, prezentă în anexă la proiectul de hotărâre.
Referitor la: aprobarea Regulamentului de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân de pe domeniul public al Municipiului Arad
Considerente tehnice:
Prin adresa cu numărul 3524/20.09.2017, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu numărul 62286/20.09.2017, SC Recons SA Arad solicită promovarea unui proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Regulamentului de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân de pe domeniul public al Municipiului Arad.
Pe parcursul derulării activității concesionate, SC Recons SA a identificat necesitatea modificării Regulamentului de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân de pe domeniul public al Municipiului Arad. De asemenea operatorul serviciului public propune modificarea tarifelor aferente acestei activități, conform Notei de fundamentare transmisă, anexă la adresa numărul 3414/12.09.2017.
Atât propunerile de modificare a regulamentului cât și Nota de fundamentare, au fost avizate și însușite de către Consiliul de Administrație al SC Recons SA. În acest sens au fost emise Decizia Consiliului de Administrație nr.25 din 12 septembrie 2017 și Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr.13 din 19 septembrie 2017. Astfel se constată respectarea prevederilor art.3 lit. j) din contractele de reprezentare, forma republicată, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.115/31.05.2005, conform cărora, atribuția de avizare/aprobare a prețurilor și tarifelor pentru serviciile de administrare a domeniului public și privat precum și înaintarea de propuneri de prețuri și tarife către Consiliul Local, revine reprezentantului în Adunarea Generală a Acționarilor.
Considerente juridice:
- prevederile O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice
- prevederile O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată cu modificările și completările ulterioare aduse prin Legea nr. 3/2003, art. 28, lit. j), referitor la atribuțiile autorităților administrației publice locale, de a adopta hotărâri sau de a emite dispoziții, privitoare la aprobarea prețurilor, tarifelor și taxelor pentru serviciile de administrare a domeniului public și privat.
- prevederile Hotărârii nr. 278 din 30.09.2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea studiului de fundamentare, stabilirea formei de delegare a gestiunii serviciului comunitar de utilitate publică – Serviciul de administrare, întreţinere şi exploatare a zonelor de parcare cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reşedinţă şi ridicări vehicule şi aprobarea documentaţiei de atribuire a serviciului public către operatorul SC RECONS SA Arad, cu modificările și completările ulterioare.
- Contractul de delegare a gestiunii serviciului comunitar de utilitate publică pentru administrarea, întreținerea și exploatarea zonelor de parcare cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reședință și a activității de ridicare a vehiculelor, prin concesiune, cu numărul 68545/27.10.2014, cu actele adiționale aferente.
Având în vedere aspectele menționate mai sus,
PROPUNEM
Prezentarea spre aprobarea Consiliului Local al Municipiului Arad a Regulamentului de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân de pe domeniul public al Municipiului Arad, conform anexelor la proiectul de hotărâre.
De asemenea, la data intrării în vigoare a Regulamentului de desfășurare a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a autovehiculelor abandonate și fără stăpân de pe domeniul public al Municipiului Arad, este necesară abrogarea Anexei 2.2.2. a Hotărârii nr.278 din 30.09.2014 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea studiului de fundamentare, stabilirea formei de delegare a gestiunii serviciului comunitar de utilitate publică – Serviciul de administrare, întreţinere şi exploatare a zonelor de parcare cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reşedinţă şi ridicări vehicule şi aprobarea documentaţiei de atribuire a serviciului public către operatorul SC RECONS SA Arad.
Direcția Patrimoniu, Direcția Generală Poliția Locală,
p. Director Executiv Director General
Stăniș Raluca Graur Viorica
Director Executiv, Şef Serviciu, Consilier,
Barbura Eliza Neamțiu Corneliu Creștin Daniela
Vizat,
Serviciul Juridic, contencios
Numele și prenumele_________________________
Semnătura______________________________________