Chiar dacă voci din opoziţie au criticat iniţiativele mele, ale partidului din care fac parte şi chiar dacă nu toate proiectele noastre au reuşit, un lucru s-a dovedit cu claritate: această administraţie pe care am susţinut-o fără rezerve, a dovedit curaj, implicare, un potenţial deosebit de a găsi soluţii şi lasă oraşului o zestre de valoare pentru viitor. Iar ceea ce unii colegi din Consiliul Local numesc critic politizare, a fost şi este de fapt o muncă în echipă a consilierilor PSD, care au sprijinit primarul şi viceprimarii în efortul lor de a administra oraşul.