Nr. 73487/ 11.09.2023
Documentarul „Vulturii din Țaga“, regizat de Manuel Ghervas și Adina Popescu, va deschide seria proiecțiilor din cadrul proiectului KineDok, la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Proiecția este programată miercuri, 13 septembrie 2023, de la ora 19.00, în sala mică.
Accesul publicului va fi liber, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociația CitiZenit.
Povestea unui antrenor de fotbal dintr-un sat transilvănean, precum și a comunității pe care o reprezintă va putea fi văzută în cadrul documentarului.
Aproape în fiecare duminică, Nelu Târnovan, un antrenor de fotbal cu vechime, marchează terenul stadionului local, situat undeva la marginea unui sat din Transilvania. Echipa sa, „Vulturii din Țaga“, joacă în ultima ligă, iar rezultatele bune întârzie să apară. Dar Nelu încearcă cu orice preț să mențină echipa activă, deși totul pare să-i fie potrivnic: arbitrii, condițiile meteo, soția și, uneori, chiar jucătorii săi. În tinerețe, Nelu era un talentat jucător de fotbal, însă, după căsătorie, viața i s-a schimbat. A renunțat să joace fotbal, iar, în prezent, eforturile sale pentru echipa locală reprezintă rămășițele unui vis.
Regie: Adina Popescu, Iulian Manuel Ghervas
Scenariu: Adina Popescu, Paula Reiselová
Producători:
co-producție România / Slovacia/We Are Basca & TVR
co-produs de Leon Productions & Adjust Media
Audiovizualny Found & Ministerul Culturii din Slovacia
cu sprijin CNC
Festivaluri, premii
2023 - TIFF - Mențiunea Specială Zilele Filmului Românesc Pentru Secțiunea Lungmetraj
***
KineDok este un program unic în Europa, desfășurându-se concomitent în 6 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România, unde este coordonat de către Asociația One World România, în strâns parteneriat cu festivalul de film.
Fiecare dintre țări contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 6 țări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.