COMUNICAT DE PRESĂ
„Ennio“, în premieră, la Cinematograful „Arta“ din Arad
„Ennio”, un film-omagiu adus de regizorul Giuseppe Tornatore lui Ennio Morricone, unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai secolului al XX-lea, de două ori câştigător al Premiului Oscar, autor a peste 500 de coloane sonore, reformator al muzicii pop italiene din anii ’60 – ’70 dar şi autorul unor lucrări clasice remarcabile, va rula pe marele ecran de la Cinematograful „Arta“.
Filmul va putea fi văzut vineri, 25 noiembrie 2022, de la ora 19:00, iar accesul va fi gratuit.
Filmul este o colecţie de poveşti spuse de prieteni şi colegi celebri şi imagini de arhivă nemaivăzute până acum, înfăţişând locuri şi întâmplări care au avut loc de-a lungul unei cariere care s-a întins peste 70 de ani. Dar mai ales este povestea lui Ennio Morricone; despre sine, o relatare vie şi fascinantă a maestrului însuşi, realizată sub forma unui interviu cu puţin timp înainte ca acesta să moară.
În cei cinci ani de filmări pentru filmul „Ennio”, regizorul Giuseppe Tornatore a călătorit peste tot în lume pentru a intervieva peste şaptezeci de regizori şi muzicieni renumiţi, de la Wong Kar Wai, Bernardo Bertolucci, Quentin Tarantino, Clint Eastwood, la Oliver Stone, John Williams, Hans Zimmer, Bruce Springsteen. Aceste discuţii sunt intercalate cu momente din viaţa privată a lui Morricone, înregistrări din concertele susţinute în timpul turneelor mondiale, clipuri din filmele clasice la care a lucrat.
„Aş vrea ca «Ennio» să facă povestea maestrului Morricone cunoscută publicului din întreaga lume. N-a fost problematic să-l pun să-mi povestească despre viaţa lui şi relaţia magică cu muzica, ci şi să caut, în toată lumea, interviuri de colecţie şi alte imagini legate de nenumăratele colaborări realizate de Morricone. L-am structurat ca pe un spectacol care poate lăsa privitorul să pătrundă extraordinarul exemplu existenţial şi artistic al unuia dintre cei mai îndrăgiţi creatori” spune într-un interviu Giuseppe Tornatore.
Proiecțiile de filme de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.
Un mare regizor realizează un documentar-tribut despre, poate, cel mai mare compozitor de muzică de film din istorie. În cei cinci ani în care s-a filmat, Giuseppe Tornatore a călătorit peste tot în lume pentru a vorbi cu peste șaptezeci de regizori și muzicieni despre viața și opera lui Ennio Morricone, de la Wong Kar-wai, Bernardo Bertolucci, Quentin Tarantino, Clint Eastwood, John Williams, Hans Zimmer până la Bruce Springsteen. Aceste interviuri sunt intercalate cu fragmente din viața privată a lui Morricone, înregistrări din aclamatele turnee mondiale ale artistului, clipuri din filmele clasice marcate de acesta și imagini de arhivă nemaivăzute până acum, adunate de-a lungul unei cariere care a cuprins peste 70 de ani.
Coloane sonore celebre realizate de Ennio Morricone: