Primăria Municipiului Arad şi Centrul Municipal de Cultură Arad vor organiza o petrecere de Revelion, în centrul Aradului, cu artiști arădeni și nu numai, care își propun să ofere o atmosferă specială de sărbătoare, la kilometrul 0 al orașului.
Startul petrecerii va fi dat la ora 21.00 când pe scena din fața Palatului Administrativ vor urca arădenii de la Fantazia, după care va urma Anastasia Maria Solomie.
Primii invitați ai evenimentului sunt băieții de la trupa de rock alternativ Melting Dice din Timișoara, care se bucură de o popularitate specială în mai multe orașe ale țării.
Înainte de miezul nopții va face atmosferă cu un recital aparte Loredana și Banda Agurida.
Ca în fiecare an, la miezul nopții, trecerea în anul 2023 va fi marcată cu un spectaculos show de artificii, după care, atmosfera va mai fi întreținută de Loredana și Banda Agurida, până în jurul orei 00.30.
Anastasia Maria Solomie
Pasionată de muzică și cu flautul în mână, Anastasia Maria Solomie a reușit să convingă juriul de la X Factor de calitățile sale vocale după ce a reinterpretat piesa „Au înnebunit salcâmii”. „Aș vrea ca cel mai mare concert al meu să fie pe Wembley. Deoarece trupa mea preferată, Queen, a cântat acolo”, se prezintă Anastasia Maria Solomie.
Fantazia
Fantazia (Robert Urban - bas, Andrei Jipa - chitară, Richi Toth - chitară&voce, Eric Ștesco - tobe, Anda Gheorghiță - voce) s-a înființat în cadrul Palatului Copiilor din Arad în februarie 2014, sub îndrumarea prof. Paul Edeleni. În prezent, Fantazia lucrează la primele compoziții originale, dar abordează melodii de la rock’n roll, hard’n heavy până la power și symphonic metal, cântând și coveruri de Dream Theater, Iron Maiden, Ozzy, Slash și metalizând și piese de la David Guetta și One Republic.
Melting Dice
Trupa Melting Dice s-a înființat în Timișoara în toamna anului 2014 și are în componență 4 membri: Flavius Vutan (chitară), Sorin Ghiniță (tobe), Dani Șimon (bas), Bogdan Cotîrță (chitară și voce).
Anul 2015 a însemnat primele festivaluri și concerte proprii ale trupei, iar în primăvara anului 2016 a fost lansat primul videoclip, la piesa „Inert”. Începutul anului 2017 a adus un nou single și videoclip – „Nu călcați pe soare” și primul album: Cord Cablu Creier.
Loredana & Banda Agurida
Loredana și-a început cariera la Onești, odată cu lansarea albumului de debut „Bună seara, iubito” - anul 1988. Piesa care dă numele acestui album s-a bucurat de un succes enorm și este până și astăzi una dintre cele mai îndrăgite melodii ale artistei. De-a lungul timpului însă, Loredana a cucerit milioane de români prin discografia bogată și prin aparițiile LIVE spectaculoase, devenind una dintre figurile emblematice ale muzicii românești.
Loredana ne va invita în centrul Aradului la un concert din care nu vor lipsi celebrele hit-uri „Apa“, „Zig Zagga“ dar și melodii din genuri muzicale diverse, interpretând cântece nemuritoare într-o manieră personală.