REGULAMENTUL de FUNCŢIONARE al CONSILIULUI LOCAL al MUNICIPIULUI ARAD
Titlul I. COMISIILE DE SPECIALITATE
Capitolul I. Constituirea comisiilor de specialitate
Art. 1. Consiliul Local stabileşte şi organizează comisii de specialitate, în componenţa şi domeniile de activitate următoare:
Comisia 1 - buget-finanţe, activităţi economice;
Comisia 2 - urbanism, amenajarea teritoriului, protecţia mediului şi turism;
Comisia 3 - patrimoniu, agricultură, servicii public;
Comisia 4 - cultură, sănătate, învăţământ, familie, muncă, protecţie socială, copii, culte, tineret şi sport.
Art. 2. (1) Membrii fiecărei comisii se nominalizează de fiecare grup de consilieri, iar a consilierului independent de către consiliul local, avându-se în vedere, de regulă, opţiunea acestora, pregătirea lor profesională şi domeniul în care îşi desfăşoară activitatea.
(2) Un consilier poate face parte din 1-3 comisii.
(3) În situaţia în care pentru un loc într-o comisie există două sau mai multe opţiuni, selecţia se face prin votul deschis al majorităţii consilierilor prezenţi.
(4) Operaţiunile desfăşurate în cadrul procedurii de constituire a comisiilor de specialitate, numărul şi denumirea acestora, numărul membrilor fiecărei comisii şi modul de stabilire a locurilor ce revin fiecărui grup de consilieri, precum şi componenţa nominală a acestora se stabilesc prin Hotărârea nr. 6 a consiliului local.