Nr: 3673 / 16.01.2024
COMUNICAT DE PRESĂ
Primarul Călin Bibarț: “Indiferent cine încearcă să ne împiedice, DEMOLĂRILE din zona Mărului vor continua!”
Neîntemeiate și nefondate. Din acest motiv au fost respinse plângerile prealabile înregistrate la Primăria Municipiului Arad prin care se solicita revocarea unor hotărâri ale Consiliului Local Municipal privind aprobarea documentației cadastrale de primă înscriere în domeniul public al Municipiului Arad a unor imobile situate în Zona străzii Mărului.
În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal de marți, 16 ianuarie 2024, primarul Călin Bibarț a transmis răspicat un mesaj celor care încearcă să tergiverseze finalizarea proiectului municipalității de reconversie a zonei Mărului și transformarea acesteia în zonă de agrement.
“De mai bine de 30 de ani, acolo nu s-a întâmplat nimic. De doi ani și ceva, intervenim în zonă, facem ordine, readucem și de facto nu doar de iure în proprietatea arădenilor acea zonă, iar acum câțiva speculanți încearcă să ne întârzie folosindu-se de diferite tertipuri juridice, în instanță, contestând diferite hotărâri ale Consiliului Local Municipal. Ne pot întârzia o lună, două, nouă dacă este cazul, dar finalul va fi același: demolăm tot ce este ilegal acolo și toate terenurile le recâștigăm pentru Arad și pentru arădeni și va fi o zonă de agrement a orașului”, a subliniat primarul Călin Bibarț în cadrul ședinței CLM.