COMUNICAT DE PRESĂ
Prima acțiune de dezinsecţie din acest an
Primăria Municipiului Arad anunță cetățenii orașului că joi, 4 aprilie și vineri, 5 aprilie 2024 se vor desfășura activităţi de dezinsecţie pe domeniul public și privat al municipalității.
Tratamentele de dezinsecţie vor debuta cu un tratament terestru antilarvar (delarvizare), mai exact o acţiune privind distrugerea şi prevenirea dezvoltării stadiilor larvare ale insectelor (în special ţânţari) și se va desfășura pe timp de zi, începând cu ora 06:15 până la finalizare. Acest tratament se va aplica prin pulverizare în sistem (U)LV/atomizare manuală/cu echipamente specifice, pe zonele/fâșiile de pe malurile Râului Mureș, de la malul lacurilor (Pădurice -Lac), a bălților temporare și/sau permanente, a canalelor deschise (Mureșel, Ier, Țiganca), parcuri și zone de agrement cu vegetație, terenuri virane și în general toate zonele umede cu vegetație de pe raza Municipiului Arad.
În același interval de timp se va aplica și tratamentul terestru împotriva căpușelor, în zonele verzi din parcuri, zone de agrement precum și în zone reclamate ca fiind posibile focare.
Produsele folosite sunt: Deltatim Plus (pentru tratamentul împotriva căpușelor) și Vectobac WG (pentru tratamentul antilarvar). Acestea nu prezintă niciun pericol pentru populație, animale domestice/sălbatice și nici pentru mediu, ambele substanțe fiind avizate de Ministerul Sănătăţii.
Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor adulți pentru a evita eventualele incidente neplăcute.
Crescătorii de albine sunt rugaţi să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire. În caz contrar, Primăria Municipiului Arad şi operatorul economic contractat pentru aceste servicii sunt absolviți de orice responsabilitate.
În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, data/durata prevăzută se va decala/prelungi.
Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acţiunile de dezinsecție trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spaţii deschise ale persoanelor fizice şi juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Arad, să efectueze tratamente de dezinsecție în spaţiile deschise pe malurile apelor, în depozitele de anvelope uzate, subsolurile de la blocuri etc, în perioada de desfăşurare a acţiunilor de dezinsecție efectuate pe domeniul public şi privat.