ORDINEA DE ZI a Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 28-04-2021
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
D I S P O Z I Ţ I A nr. 846
din 23 aprilie 2021
cu privire la convocarea Consiliului Local al Municipiului Arad
în şedinţă publică extraordinară, în ziua de miercuri, 28 aprilie 2021
În temeiul prevederilor art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. b) şi art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
emite prezenta
D I S P O Z I Ț I E
Art. 1. Consiliul Local al Municipiului Arad se convoacă în şedinţă publică extraordinară pentru ziua de miercuri, 28 aprilie 2021, ora 15,30, care se va desfășura în sala Regele Ferdinand, Bulevardul Revoluţiei nr. 75, cu ordinea de zi stabilită conform anexei, care face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 2. Documentele înscrise pe proiectul ordinii de zi a ședinței se transmit consilierilor locali prin intermediul poștei electronice.
Art. 3. Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi, însoțite de documentele prevăzute de lege, se trimit spre avizare tuturor comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
Art. 4. Aleșii locali vor transmite avizele cerute de lege și pot formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri înscrise pe ordinea de zi, în condițiile legii.
Art. 5. Consilierii locali care se află în imposibilitate fizică de a-și exprima votul pot vota prin mijloace electronice, respectiv prin platforma on-line de videoconferință Zoom Meetings.
P R I M A R
Călin BIBARȚ
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
al Municipiului Arad
Lilioara STEPANESCU
IF/IF ex. 3, Dosar Dispoziţii Primar 2021
Dosar şedinţă extraordinara CLMA 28.04.2021
Dosar ordine de zi şedinţe CLMA 2020-2024
Cod: PMA-S4-15
Anexa la Dispoziția nr. 846/23.04.2021
a Primarului Municipiului Arad
P R O I E C T
al ordinii de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad
din data de 28 aprilie 2021
1. Proiect de hotărâre nr. 121/2021 privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și Regulament Local de Urbanism (RLU): „Zonă comerț, servicii și depozitare”, amplasament: imobilul identificat prin CF nr. 353303-Arad, str. 6 Vânători nr. 97, municipiul Arad - inițiativa primarului
2. Proiect de hotărâre nr. 205/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea cotei de ¼ din apartamentul nr. 5, situat în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 40, etaj I – iniţiativa primarului.
3. Proiect de hotărâre nr. 206/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea cotei de ¼ din apartamentul nr.3, situat în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 40, parter – iniţiativa primarului.
4. Proiect de hotărâre nr. 208/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 6, situat în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 29, etaj I – iniţiativa primarului.
5. Proiect de hotărâre nr. 209/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 12, situat în Arad, str. Episcopiei, nr. 46, etaj II, corp A– iniţiativa primarului.
6. Proiect de hotărâre nr. 214/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 2, situat în Arad, str. Ghiba Birta, nr. 18 – iniţiativa primarului
7. Proiect de hotărâre nr. 220/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 13, situat în Arad, str. Ştefan Cicio Pop, nr.16– iniţiativa primarului.
8. Proiect de hotărâre nr. 221/2021 privind acordul de radiere a dreptului de administrare al Consiliului Local al Municipiului Arad asupra spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, situate în Municipiul Arad, Bulevardul Revoluției nr. 95, ap. 15, 16, 17– iniţiativa primarului.
9. Proiect de hotărâre nr. 207/2021 privind aprobarea documentaţiei cadastrale de dezlipire a unui imobil proprietatea privată a Municipiului Arad, situat în Municipiul Arad, Zona Industrială, înscris în CF. nr. 352108 Arad – iniţiativa primarului
10. Proiect de hotărâre nr. 211/2021 privind aprobarea plății cotizației ce îi revine Municipiului Arad pentru anul 2021 în calitate de membru al Rețelei POLIS - Rețeaua Orașelor și Regiunilor Europene pentru Soluții Inovatoare în Transport - iniţiativa primarului
11. Proiect de hotărâre nr. 200/2021 privind unele măsuri pentru reprezentarea intereselor Municipiului Arad la SC Recons SA – iniţiativa primarului.
12. Proiect de hotărâre nr. 215/2021 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ- Teritoriale Municipiul Arad, în adunarea generală de la SC CET Hidrocarburi S.A. Arad – iniţiativa primarului.
13. Proiect de hotărâre nr. 222/2021 privind acordarea unui mandat special reprezentantului Unității Administrativ- Teritoriale Municipiul Arad, în adunarea generală de la SC CET Hidrocarburi S.A. Arad – iniţiativa primarului.
14. Proiect de hotărâre nr. 213/2021 privind aprobarea acordării ajutorului cu titlu de subvenţii pentru acoperirea diferenţei de preţ şi tarif la energia termică livrată populaţiei către S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad – iniţiativa primarului
15. Proiect de hotărâre nr. 110/2021 privind sistarea apartamentării şi modificarea suprafeţei de teren a imobilului situat în Municipiul Arad, B-dul Iuliu Maniu, nr. 35A - înscris în CF nr. 301950 Arad–- iniţiativa primarului.
16. Proiect de hotărâre nr. 145/2021 privind modificarea suprafeței de teren situat în Municipiul Arad, Str. Gladiolelor nr. 56, înscris în CF nr. 302381 Arad –- iniţiativa primarului
17. Proiect de hotărâre nr. 144/2021 privind modificarea suprafeței de teren situat în Municipiul Arad, Str. Armoniei, nr. 35, înscris în CF nr. 346562 Arad - iniţiativa primarului
18. Proiect de hotărâre nr. 201/2021 privind dezlipirea imobilelor situate în Municipiul Arad, înscrise în CF nr. 354107 Arad și CF nr. 354268 Arad- iniţiativa primarului
19. Proiect de hotărâre nr. 204/2021 privind modificarea suprafeței de teren situat în Municipiul Arad, Str. Dorel Sibii, nr. 16, înscris în CF nr. 305716 Arad - iniţiativa primarului
20. Proiect de hotărâre nr. 203/2021 privind modificarea unei suprafețe de teren situat în Municipiul Arad, Str. Bulgara, nr. 8, înscris în CF nr. 305527 Arad – iniţiativa primarului
21. Proiect de hotărâre nr. 147/2021 privind modificarea unei suprafețe de teren situat în Municipiul Arad, Str. Șelimbar, nr. 1, înscris în CF nr. 347914 Arad – iniţiativa primarului
22. Proiect de hotărâre nr. 202/2021 cu privire la atestarea unei cote de teren la proprietatea publică a Municipiului Arad și subapartamentarea imobilului situat în Municipiul Arad, B-dul Revoluției, nr. 45, Corp. A, Ap. 24, înscris în CF nr. 302024-C1-U35 Arad– iniţiativa primarului
23. Proiect de hotărâre nr. 217/2021 privind aprobarea Conturilor de Execuţie la data de 31 martie 2021– iniţiativa primarului
24. Proiect de hotărâre nr. 216/2021 pentru modificarea Hotărârii nr. 8/21.01.2021 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad pentru anul școlar 2021-2022- inițiativa primarului
25. Proiect de hotărâre nr. 218/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 12 martie 2021- iniţiativa primarului
26. Proiect de hotărâre nr. 219/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 16 martie 2021- iniţiativa primarului