ORDINEA DE ZI a Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 13-11-2019
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
P R I M A R
D I S P O Z I Ţ I A nr. 3333
7 noiembrie 2019
cu privire la convocarea Consiliului Local al Municipiului Arad
în şedinţă publică ordinară, în ziua de miercuri, 13 noiembrie 2019
În temeiul prevederilor art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a) şi art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
D I S P U N E
Art. 1. Consiliul Local al Municipiului Arad se convoacă în şedinţă publică ordinară pentru ziua de miercuri, 13 noiembrie 2019, ora 10, 00, care va avea loc în sala Regele Ferdinand, Bulevardul Revoluţiei nr. 75, cu ordinea de zi stabilită conform anexei, care face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 2. Documentele înscrise pe proiectul ordinii de zi a ședinței se transmit consilierilor locali prin intermediul poștei electronice.
Art. 3. Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi, însoțite de documentele prevăzute de lege, se trimit spre avizare tuturor comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
Art. 4. Aleșii locali vor transmite avizele cerute de lege și pot formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri înscrise pe ordinea de zi în condițiile legii.
P R I M A R
Călin BIBARȚ
Contrasemnează pentru legalitate
Secretar General
al Municipiului Arad
Lilioara STEPANESCU
IF/IF ex. 3, Dosar Dispoziţii Primar 2019
Dosar şedinţă extraorinara CLMA 13.11.2019
Dosar ordine de zi şedinţe CLMA 2016-2020
Cod: PMA-S4-15 Anexa la Dispoziția nr. 3333/2019
a Primarului Municipiului Arad
P R O I E C T
al ordinii de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad
din data de miercuri, 13 noiembrie 2019, înregistrată la Primăria Municipiului Arad
cu nr. 86295 din 7.11.2019
1. Proiect de hotărâre nr. 473/2019 privind conferirea Titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Arad doamnei Daniela Dodean-Monteiro - iniţiativa primarului.
2. Proiect de hotărâre nr. 454/2019 privind schimbarea denumirii Parcului Copiilor „Țara Piticilor” din municipiul Arad, cartier Centru, în Parcul „Zsolt Torok” - iniţiativa primarului.
3. Proiect de hotărâre nr. 517/2019 privind prelungirea străzii Apollo, situată în municipiul Arad, în interiorul cartierului 6 Vânători - iniţiativa primarului.
4. Proiect de hotărâre nr. 524/2019 privind repartizarea excedentului bugetar al municipiului Arad - iniţiativa primarului.
5. Proiect de hotărâre nr. 525/2019 privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2019 - iniţiativa primarului.
6. Proiect de hotărâre nr. 513/2019 cu privire la aprobarea organigramei și statului de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad - iniţiativa primarului.
7. Proiect de hotărâre nr. 514/2019 cu privire la modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad - iniţiativa primarului.
8. Proiect de hotărâre nr. 508/2019 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 16, situat în Arad, B-dul V. Milea nr. 1, sc. II, et.I, corp A – B-dul Revoluţiei nr. 73- iniţiativa primarului.
9. Proiect de hotărâre nr. 509/2019 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 9, situat în Arad, str. Blajului nr. 3, sc. A, etaj I- iniţiativa primarului.
10. Proiect de hotărâre nr. 521/2019 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 3, situat în Arad, B-dul Revoluției nr. 40, parter - iniţiativa primarului.
11. Proiect de hotărâre nr. 522/2019 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 5, situat în Arad, B-dul Revoluției nr. 40, etaj I - iniţiativa primarului.
12. Proiect de hotărâre nr. 523/2019 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 8, situat în Arad, B-dul Vasile Milea nr. 1, sc. IV, etaj I, corp A - B-dul Revoluției nr. 73 - iniţiativa primarului.
13. Proiect de hotărâre nr. 511/2019 privind prima înscriere și rectificarea suprafeței terenului situat în Municipiul Arad, str. Pădurii - înscris în CF nr. 347709 Arad - iniţiativa primarului.
14. Proiect de hotărâre nr. 515/2019 privind dezlipirea şi ieşirea din indiviziune cu plata unei sulte a imobilului situat în municipiul Arad, str. Ioan Rusu Şirianu, nr. 12A, ap. 1, înscris în CF nr. 341886-C1-U1 Arad - iniţiativa primarului.
15. Proiect de hotărâre nr. 518/2019 cu privire la acceptarea radierii dreptului de servitute de trecere asupra terenului situat în municipiul Arad, strada Cuptorului, nr. 9, aflat în proprietatea personală a unor persoane fizice - iniţiativa primarului.
16. Proiect de hotărâre nr. 529/2019 privind prima înscriere și rectificarea suprafeței terenului situat în Municipiul Arad, str. Banatului nr. 2 – înscris în CF nr. 312443 Arad- iniţiativa primarului.
17. Proiect de hotărâre nr. 512/2019 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe și pentru suprafețele folosite de partidele politice - iniţiativa primarului.
18. Proiect de hotărâre nr. 516/2019 privind aprobarea repartizării unei locuinţe de intervenție - iniţiativa primarului.
19. Proiect de hotărâre nr. 528/2019 privind actualizarea componenței parcului auto al Municipiului Arad și stabilirea numărului de autoturisme pentru instituțiile și întreprinderile publice de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad - iniţiativa primarului.
20. Proiect de hotărâre nr. 519/2019 privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea atribuirii gestiunii serviciului de transport public local de persoane, pe raza administrativ-teritorială a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad - iniţiativa primarului.
21. Proiect de hotărâre nr. 472/2019 privind unele măsuri pentru reglementarea Serviciului de „Întreținere și igienizare a toaletelor automate din municipiul Arad” - iniţiativa primarului.
22. Proiect de hotărâre nr. 455/2019 privind aprobarea Strategiei de transformare digitală pentru Municipiul Arad - iniţiativa primarului.
23. Proiect de hotărâre nr. 520/2019 privind modificarea Hotărârii nr. 321/2019 a Consiliului Local privind aprobarea proiectului „Construire Centru multifuncțional pentru persoane din zone urbane marginalizate zona Tarafului” și a cheltuielilor legate de proiect, cu modificările și completările ulterioare - iniţiativa primarului.
24. Proiect de hotărâre nr. 526/2019 pentru aprobarea contractului de comodat privind predarea mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar către Școala Generală Nr. 11 Nicolae Bălcescu, Arad - iniţiativa primarului.
25. Proiect de hotărâre nr. 527/2019 pentru aprobarea contractului de comodat privind predarea mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar către Serviciul Public de Interes Local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad” - iniţiativa primarului.
26. Aprobarea proceselor-verbale/stenogramelor ședințelor extraordinare ale Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 16 octombrie 2019 și 21 octombrie 2019.
27. Informări privind activitatea operatorilor economici de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad pentru luna noiembrie 2019.
28. Notificări diverse, corespondenţă adresată Consiliului Local al Municipiului Arad, informări privind deplasarea aleşilor locali în misiuni oficiale.
29. Interpelări, întrebări, petiţii, declaraţii politice şi alte probleme supuse atenţiei Consiliului Local al Municipiului Arad.