ORDINEA DE ZI a Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 05-09-2019
În temeiul prevederilor art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (4) şi art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
D I S P U N E
Art. 1. Consiliul Local al Municipiului Arad se convoacă în şedinţă publică extraordinară de îndată, pentru ziua de joi, 5 septembrie 2019, ora 9,30, care va avea loc în sala Regele Ferdinand, Bulevardul Revoluţiei nr. 75, cu ordinea de zi stabilită conform anexei, care face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 2. Documentele înscrise pe proiectul ordinii de zi a ședinței se transmit consilierilor locali prin intermediul poștei electronice.
Art. 3. Proiectul de hotărâre înscris pe ordinea de zi, însoțit de documentele prevăzute de lege, se trimite spre avizare tuturor comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
Art.4. Aleșii locali vor transmite avizele cerute de lege și pot formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri înscrise pe ordinea de zi în condițiile legii.
P R I M A R
Călin BIBARȚ
Contrasemnează pentru legalitate
p. SECRETAR GENERAL
Cosmin CRAȘOVAN
CM/CM ex. 3, Dosar Dispoziţii Primar 2019
Dosar şedinţă CLMA 5.09.2019
Dosar ordine de zi şedinţe CLMA 2016-2020
Cod: PMA-S4-15
Anexa la Dispoziția nr. 2779/2019
a Primarului Municipiului Arad
P R O I E C T
al ordinii de zi a ședinței extraordinare de îndată a Consiliului Local al Municipiului Arad
din data de joi, 5 septembrie 2019, înregistrată la Primăria Municipiului Arad
cu nr. 67205/02.09.2019
1. Proiect de hotărâre nr. 427/2019 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 321/2019 privind aprobarea proiectului „Construire Centru multifuncțional pentru persoane din zone urbane marginalizate zona Tarafului” și a cheltuielilor legate de proiect- iniţiativa primarului.
R E D A C T A T
Cosmin CRAȘOVAN, p. Secretarul General al Municipiului Arad,
Elena PORTARU, director executiv Direcția Tehnică.