Nr. 43696/ 22.05.2023
COMUNICAT DE PRESĂ
Filmul „Experimentul Piteşti“, realizat ca un omagiu pentru foşti deţinuţi politici, victime ale celui mai dur program de tortură din blocul de Est, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Acesta este ultimul film în care a jucat marele actor Ioan Caramitru şi un lung metraj care aduce în atenția publicului povestea controversatului experiment de reeducare de la închisoarea Piteşti.
Proiecția va avea loc vineri 26 mai 2023, de la ora 19.00, iar accesul va fi gratuit. Evenimentul are caracter caritabil, spectatorii fiind invitați să doneze cât doresc, banii colectați urmând să fie folosiți pentru plata actorilor și echipei de producție, care au lucrat, benevol, la acest proiect.
Evenimentul de la Cinematograful „Arta“ din Arad este organizat de Asociația „Connections“ cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad.
Regizoarea Victoria Baltag, doctorandă în Istoria filmului la Universitatea din Belfast, a lucrat cu o echipa uriașă, peste 1.000 de oameni dintre care 120 de actori. Toți au lucrat benevol. Aceasta s-a documentat trei ani şi apoi a reuşit să convingă actorii, printre care şi pe Ion Caramitru, să lucreze pro-bono pentru a spune povestea celui mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est.
Cea mai dură scenă din film este aceea în care deţinutul Marcu este răstignit, iar ceilalţi încarcerați îi testează credinţa, batjocorindu-l.
Un scenariu care respectă ceea ce s-a întâmplat în închisoarea Piteşti, între 1949 - 1952, din mărturisirile foştilor deţinuţi politici care au supravieţuit torturilor fizice şi psihice, administrate cu scopul de a fi „reeducaţi“. Erau studenţi, deținuți politic, membri ai Partidul Țărănesc, Liberal, legionari şi sioniști ai comunității evreiești din România.
Metoda folosită la Pitești a fost transformarea victimelor în călăi, iar unii dintre deţinuţi i-au torturat pe ceilalţi, pentru a-i convinge să renunţe la credinţele lor.
Victoria Baltag, regizorul filmului „Experimentul Pitești”: „Am făcut acest film cu doar 10% din bugetul pe care l-am sperat să-l avem. Actorii și echipa nu sunt plătiți, sperăm să-i plătim din vânzarea biletelor și din donații, așadar, vă rog, să veniți la film!“
Pelicula a fost filmată în zeci de locații autentice, case memoriale, muzee, foste închisori comuniste.
Povestea filmului începe cu momente din viața socială a anilor ’50 (zona Moldovei, Iași), aduce în prim-plan psihologia umană și culminează cu punerea în imagini a „fenomenului reeducării” în România (1949-1954).
Prima parte a filmărilor s-a desfăşurat la Iaşi, la Colegiul Naţional „C. Negruzzi”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Vila Sonet - Muzeul „Mihai Codreanu”, Râpa Galbenă, strada Sărărie, Primăria şi centrul oraşului, de la Palatul Culturii, până la Catedrala Mitropolitană.
S-a filmat și la Aroneanu, sat tradițional românesc, unde sunt două case autentice din 1944.
Primul material filmat despre lungmetrajul „Experimentul Pitești“ a fost realizat la Fortul 13 Jilava, iar materialul a fost folosit la prima campanie de colectare de fonduri pentru acest proiect (mai 2015).
„Lung-metrajul «Experimentul Pitești» este un film document, un film testament, un film manifest si un film semnal de alarmă. Este imperios necesar să ne cunoaștem trecutul, să învățăm pentru ca atrocitățile istoriei să nu se mai repete niciodată. Cercetarea pentru acest lung-metraj istoric a presupus un efort de analiză a arhivelor și interviuri, pe o durată de peste 4 ani. La mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist, România încă mai are de documentat acest fenomen. Lung-metrajul a ajuns la lumină după 11 ani de muncă, cu aportul a 120 de actori încă neplătiți și peste 800 de oameni în spatele camerei”, a spus Victoria Baltag, regizoarea filmului.
Proiectul a căpătat interes internațional încă din stadiul de dezvoltare. Asociații din întreaga lume, cinematografe, entități academice au invitat echipa în anii anteriori să vorbească despre film (Indiana University din SUA, Regina University din Canada, Pittsburgh University din SUA, Laemmle Theatres din Beverly Hills, UCL și Centrul Cultural Român din Marea Britanie, Asociația Româno-Americană din New York, asociații culturale din Chicago, New York, Calgary, Toronto, Alberta, Barcelona, Zaragosa, Budapesta, Kaunas, Agueda, Las Vegas, Winnipeg, Alberta, Denver, Sofia și multe altele).
Pagină facebook: https://www.facebook.com/ExperimentulPitestiFilmArtistic/