Nr. 47424/ 06.06.2023
COMUNICAT DE PRESĂ
Filmul „Ciprian Porumbescuˮ, în regia lui Gheorghe Vitanidis, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad, evenimentul fiind organizat sub auspiciile Anului Ciprian Porumbescu, pentru comemorarea a 140 de ani de la moartea compozitorului român.
Proiecția va avea loc vineri, 9 iunie, de la ora 19.00, iar accesul publicului va fi gratuit.
Realizat în anul 1972, filmul „Ciprian Porumbescu” spune două răscolitoare poveşti de dragoste.
Una a marelui compozitor pentru plaiul său natal - Ţara Bucovinei, aflată sub stăpânire austriacă - şi cealaltă, nefericită şi dramatică, pentru Berta, resemnată în faţa vieţii tumultoase duse de Ciprian, cu revolte împotriva asupririi, cu muzică, creion şi hârtie, cu închisoare şi boală.
Rolurile principale sunt interpretate de Vlad Rădescu, Tamara Crețulescu, Emanoil Petruț, Emilia Dobrin, Amza Pelea, Sebastian Papaiani și Dan Ionescu.
Regizorul Gheorghe Vitanidis a primit, în 1973, Premiul pentru regie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru filmul„Ciprian Porumbescuˮ. De asemenea, inginerul de sunet Dan Ionescu a primit Premiul pentru coloană sonoră al ACIN pentru activitatea sa la acest film.
Evenimentul de la Cinematograful „Arta“ este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Arhivei Naționale de Filme – Cinemateca Română și al Asociației DACIN-SARA (Drepturi de Autor în Cinematografe și Audiovizual).
În România, anul 2023 a fost instituit drept Anul Ciprian Porumbescu, cu scopul de a aniversa şi promova viaţa şi opera compozitorului român.
Anul acesta se celebrează 170 de ani de la naşterea sa şi se comemorează 140 de ani de la moartea compozitorului.
Ciprian Porumbescu a compus câteva binecunoscute cântece patriotice („Trei culoriˮ, „Pe-al nostru steag e scris Unireˮ), prima operetă românească („Crai nouˮ) și celebra „Baladăˮ.
Suferința indusă de boală, moartea sa timpurie și dragostea sa neîmplinită sunt aspecte care conturează personalitatea tragică a tânărului compozitor.
Sinopsis:
Ciprian Porumbescu (România, 1973)
Regia: Gheorghe Vitanidis
Scenariul: Gheorghe Vitanidis (scenariu), Fănuş Neagu (dialoguri)
Imaginea: Ovidiu Gologan, Aurel Kostrakiewicz
Montajul: Magda Chișe
Muzica: Ciprian Porumbescu (muzica originală), Richard Oschanitzky (prelucrări)
În distribuţie: Vlad Rădescu, Tamara Crețulescu, Emanoil Petruț, Emilia Dobrin, Sebastian Papaiani, Amza Pelea, Clody Bertola, Ion Besoiu, Ioana Bulca, Toma Caragiu, Gheorghe Cozorici, Alexandru Repan, Dan Ionescu
Durata: 2 h şi 19 min (139 min)
Categorie: biografic, dramă
Anul apariţiei: 1973
Producători: Studioul Cinematografic București
Biografic, dramă.
Filmul prezintă ultimii doisprezece ani din scurta viaţa a lui Ciprian Porumbescu (Vlad Rădescu), dragostea lui pentru Berta (Tamara Crețulescu), anii de studiu la Facultatea de Teologie de la Cernăuți, unde Ciprian Porumbescu şi foştii săi colegi fondează Arboroasa, prima societate academică din Bucovina.
În tot acest timp el are o intensă activitate, compunând binecunoscutele cântece patriotice, Trei culori, Pe-al nostru steag e scris Unire, prima operetă românească Crai nou, şi celebra Baladă.
Pentru toate acestea, este arestat de autorităţile austriece şi condamnat la închisoare, unde se îmbolnăveşte de tuberculoză, boală care îi va aduce moartea timpurie.