Proiectul:
|
CONURBANT
|
Participarea Municipiului Arad ca partener în cadrul Proiectului Uniunea Europeană UE) conduce în momentul de faţă lupta globală împotriva schimbărilor climatice, aceasta fiind o prioritate principală. Obiectivele ambiţioase ale acesteia sunt cuprinse în iniţiativa Pachetul de măsuri al UE privind clima şi energia din surse regenerabile, prin care statele membre se angajează să-şi atenueze emisiile de CO2 cu cel puţin 20% până în 2020. Administraţiile locale care aderă la Convenţia Primarilor se angajează să-şi prezinte propriile Planuri de acţiune privind energiile durabile (PAED) în termen de un an de la aderare. Planul de acţiune privind energiile durabile reprezintă un document cheie care prezintă modul în care administraţia locală respectivă îşi va realiza obiectivul de reducere a emisiilor de CO2 până în 2020, care trebuie să cuprindă măsuri referitoare atât la sectoarele publice, cât şi la cele private. Municipiul Arad a decis să adere la această ambiţioasă iniţiativă a Comisiei Europene, care se adresează direct autorităţilor locale şi cetăţenilor, pentru a prelua conducerea în lupta împotriva încălzirii globale. |
|
|
|
|
_________________________________________________________________________ | |
ZIUA ENERGIEI 2012 - Arad
|
|
Primăria Municipiului Arad organizează |
|
Evenimentul şi-a propus dezbaterea unor teme extrem de actuale din domeniul eficienţei energetice, |
|
Prezenţa la conferinţă a unor invitaţi, specialişti din domeniul energiilor regenerabile, instituţii publice, companii, universităţi, asociaţii şi organizaţii non-guvernamentale, |
|
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD, |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- FOTO | |
________________________________________________________________________________________ | |
|
|
PLANUL DE ACŢIUNE PRIVIND ENERGIA DURABILĂ |
|
________________________________________________________________________________________ | |
ZILELE ENERGIEI - Arad 2013
|
|
Primăria Municipiului Arad organizează "Zilele Energiei Arad 2013" în perioada 20 - 21 iunie 2013, în contextul angajamentelor asumate odată cu semnarea Convenţiei Primarilor. |
|
|
|
Acest eveniment este organizat în contextul celebrării la nivel European a "Săptămânii energiei sustenabile", o iniţiativă a Comisiei Europene, care s-a desfăşurat prima dată în anul 2006. Echipa responsabilă de acest eveniment, totodată responsabilă în derularea proiectului "Conurbant" pe linia de finanţare UE - IEE â Intelligent Energy Europe, în contextul căruia acest eveniment a căpătat culoare, a programat două evenimente interesante. În data de 20 iunie 2013 la Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu, se va desfăşura un eveniment de informare şi conştientizare a elevilor din şcoli şi licee asupra celor mai bune practici de eficientizare energetică în şcoli şi reducerea consumurilor de energie, eveniment care se va finaliza cu un concurs de postere pe teme de eficientizare energetică, concurs a cărui ţintă este implicarea directă a copiilor în procesul de concepere şi orientare a unor proiecte de eficientizare energetică în şcoli, evidenţierea creativităţii acestora în acest proces. În data de 21 iunie 2013 la Primăria Municipiului Arad se va desfăşura conferinţa "Ziua Energiei Arad 2013 â Ediţia a II-a" în cadrul căreia o serie de speakeri din cadrul unor companii ESCO (companii de servicii energetice), servicii de consultanţă în domeniul dezvoltării sustenabile, companii din industrie sau din cadrul Clusterului de Energii Sustenabile din Romania vor lua cuvântul şi vor prezenta modalităţile prin care eficientizarea energetică nu trebuie să rămână o enigmă şi că există căi clare prin care aceasta poate fi efectiv realizată. |
|
La eveniment sunt invitaţi reprezentaţi din sectorul instituţional, reprezentanţi din sectorul industrial cât şi reprezentaţi din rândul cetăţenilor, în vederea discutării celor mai bune opţiuni de continuare a eficientizării energetice locale. | |
Data: 14.06.2013 | |
- CONCURS - Proiecte de eficientizare energetică în şcoli - 20 iunie 2013 | |
- Agenda Conferinţei - 21 iunie 2013 | |
- Prezentarea Proiectului CONURBANT | |
- PLANUL de ACŢIUNE pentru ENERGII DURABILE - STATUS ACTUAL AL IMPLEMENTĂRII | |
- Prezentare - Eficienţă energetică prin EnergoBit ESCO | |
- Prezentare - Centrul Naţional de Producţie şi Consum Durabile | |
- Prezentare ROSENC - Clusterul de Energii Sustenabile din Romania | |
- Comunicare diseminare rezultate |