Consilierii locali au fost convocați joi, 13 mai 2021, în ședință publică ordinară a lunii mai. Unul dintre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi a fost cel referitor la contractarea unui împrumut în valoare de până la 100.000.000 lei, bani necesari pentru cofinanțarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte ale municipalității: amenajarea unui nou traseu de transport public de călători ce va asigura legătura între zona UTA și strada Ștefan Cel Mare. Aleșii locali au fost în unanimitate de acord cu contractarea acestui împrumut.
“Azi s-a dat girul să se facă demersurile legale pentru a contracta acest împrumut de pe o piață liberă concurențială. Cine va oferi cele mai bune condiții de împrumut pentru municipalitate, cu acela se va semna contractul de împrumut. Fiind vorba despre o cofinanțare, nu puteam accesa un împrumut de la BERD.“, a precizat primarul Călin Bibarț în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal.
Durata împrumutului va fi de 10 ani, cu o perioada de grație de 3 ani și o perioadă de 7 ani pentru rambursarea principalului. Edilul a ținut să sublinieze faptul că accesarea acestui împrumut nu va crește gradul de îndatorare al municipiului.
“Acest nou împrumut, deși ar părea la prima vedere că ar crește gardul de îndatorare, nu va face acest lucru pentru că până la momentul la care noi va trebui să plătim pentru acest proiect se închide un alt împrumut cam de aceeași valoare care a fost luat cu mulți ani în urmă pentru achiziționarea primelor tramvaie. Practic rămânem cu același efort pe care-l face municipalitatea astăzi.“, a mai explicat primarul Bibarț.
În valoare de peste 223 milioane de lei, ambiţiosul proiect al administraţiei locale presupune: construirea unui nou pod peste Mureş, achiziţionarea de autobuze electrice și biciclete, amenajarea de străzi noi (continuare str. A. Șaguna – str. Câmpia Turzii, continuare str. Ticu Dumitrescu) şi reabilitarea străzii Andrei Șaguna între str. Condurașilor și str. Barbu Lăutaru. Tot în cadrul acestui proiect se vor construi două stații de alimentare pentru autobuzele electrice și se vor moderniza 23 de staţii de transport public de călători. Nu în ultimul rând se are în vedere amenajarea unor piste pentru biciclete pe zona cuprinsă între str. Andrei Șaguna şi noul pod de la intersecția cu str. Economului până la str. Ogorului.