Primăria...
Primăria Municipiului Arad prin Direcția Venituri reamintește contribuabililor faptul că termenul de plată pentru impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și impozitul pe mijloacele de transport a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, menținându-se în cazul persoanelor fizice bonificația de 10% pentru plata integrală a impozitelor.
Atenție însă, potrivit Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, toate celelalte impozite și taxe locale sunt scadente la termenele prevăzute în Titlul IX din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Concret vorbim despre taxa pe clădiri, taxa pe teren, taxa viza alimentație publică, tariful viza autorizație de funcționare, tariful viza aviz orar de funcționare, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate, impozitele pe spectacole și taxele speciale.
Începând de săptămâna aceasta, Direcția Venituri are program de relații cu publicul doar în zilele de marți și joi, între orele 10.00 și 12.00.
Cu toate acestea, în contextul creșterii continue a numărului de îmbolnăviri confirmate, conducerea Direcției Venituri îndeamnă contribuabilii să apeleze la plata online a taxelor și impozitelor locale.