Unii dintre concetățenii noștri au scăpat frâiele distracției cu ocazia Zilelor Aradului, motiv pentru care, Primăria Arad prin intermediul Direcției Generale Poliția Locală a luat măsuri de sancționare și descurajare a manifestărilor antisociale care au condus la deteriorarea mobilierului urban și a amenajărilor peisagistice. Una dintre zonele cele mai vizate de exuberanța bahică a fost puntea pietonală peste Mureș, respectiv florile și jardinierele de pe marginile acesteia. Prin urmare, oamenii legii au acordat o atenție specială actelor antisociale din zona respectivă și până în acest moment, a fost identificat unul dintre autorii distrugerilor. Este vorba despre numitul B.A., care a ”rărit” florile de pe pasarela peste râul Mureș duminică, la 04:30 a.m.. El a fost surprins de camerele video și ulterior, a fost identificat. Cel în cauză a fost sancționat cu amendă de 2000 de lei, conform art. 7, pct. 4, lit.c din HCLM 162/2006 și va acoperi costurile refacerii conținutului jardinierelor.