Consilierii municipali au fost convocați, joi, ...
Consilierii municipali au fost convocați, joi, 25 iunie 2020, în ședința ordinară a lunii în curs. Cu peste 30 de puncte pe ordinea de zi, aleșii locali și-au exprimat votul vizavi de mai multe proiecte importante pentru oraș. De departe unul dintre cele mai așteptate proiecte a fost cel privitor la actualizarea documentației aferente serviciului public de administrare a zonelor de parcare cu plată din Municipiul Arad, cu alte cuvinte predarea către societatea Recons a peste 2400 locuri de parcare amenajate în cartierul Micălaca prin proiectul de Regenerare urbană a spațiior dintre blocuri. În total, vorbim despre 2484 locuri de parcare, dintre care 2425 obișnuite și 59 pentru persoane cu dizabilități. În următoarele săptămâni, societatea va organiza licitația pentru ocuparea acestor locuri de parcare.
“Este vorba despre parcările la sol din cartierul Micălaca. Întrucât sunt finalizate, am considerat că trebuie să facem acest prim pas, pe de o parte pentru ca oamenii să beneficieze de ele, iar pe de altă parte cu scopul ca Primăria, prin Recons, să poată încasa taxa de parcare. Ele vor fi licitate în conformitate cu regulamentul pe care îl cunoașteți. Pe măsură ce reușim să facem recepțiile parțiale la celelalte parcări, în următoarele săptămâni, intenționăm să predăm și parcările din cartierul Confecții, apoi cele din zona Calea Aurel Vlaicu, partea stângă și partea dreaptă, urmează parcările la sol din cartierul Alfa. Estimez că în aproximativ două luni de zile vom reuși să predăm societății care administrează parcările din oraș toate parcările amenajate în cadrul proiectului de Regenerare urbană.”, a detaliat primarul interimar, Călin Bibarț.
Tot societatea Recons va administra și Bazinul de Polo din cartierul Subcetate, proiectul privind aprobarea atribuirii, prin concesiune, a serviciului de întreținere, funcționare și exploatare a bazinului fiind supus votului în cadrul ședinței ordinare de azi când au mai fost aprobate și măsurile pentru reglementarea “Serviciului de întreținere și igienizare a toaletelor automate din Municipiul Arad” și acordarea ajutorului cu titlu de subvenții pentru acoperirea diferenței de preț și tarif la energia termică livrată populației de către S.C. CET Hidrocarburi S.A.
“Mă bucur că s-a mai făcut un pas în încercarea de a obține finanțarea de 2,8 milioane de euro, bani europeni, pentru dotările pe care dorim să le facem la spitalul din Arad. Este o bătălie pe care o ducem și nu pot să nu-mi exprim dezamăgirea că aleșii locali din partea PSD nu au dorit să voteze acest proiect. Nu am înțeles de ce. Este dreptul dânșilor. De asemenea s-au făcut primii pași pentru aprobarea viitoarelor lucrări la cele 70 de locuri de joacă din oraș, respectiv îmbunătățirea lor, astfel încât să fie mai atractive și mai sigure pentru cei mici. Din păcate, din nou, nu am putut miza pe votul consilierilor PSD. S-a aprobat din nou scoaterea la licitație a contractului pentru dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Am avut și aici supriza să vedem că aleșii locali reprezentând PSD nu doresc să avem un contract în orașul Arad cu o firmă care va fi rezultatul unei licitații publice. În condițiile în care nu știm cum va evolua pandemia de Covid, nu ne permitem să nu avem o firmă care să asigure serviciile de dezinfecție. Noi ne dorim să scoatem la licitație acest contract pentru a avea o firmă sigură și serioasă care să execute aceste lucrări. ”, a sintetizat ședința CLM de azi, primarul interimar al municipiului Arad, Călin Bibarț.