Jo...
Joi, 30 aprilie a avut loc ședința ordinară a lunii care se încheie. Delegarea prin concesiune a gestiunii activității de „Colectare, transport, depozitare, valorificare și eliminare/neutralizare a deșeurilor din construcții și amenajări interioare, a deșeurilor voluminoase și a deșeurilor din țesuturi vegetale”, introducerea unor taxe speciale și acordarea subvenției pentru acoperirea diferenței de preț și tarif la energia termică livrată populației către SC CET Hidrocarburi SA Arad s-au numărat printre proiectele de hotărâre introduse pe ordinea de zi a ședinței desfășurate în sistem de videoconferință.
“Pe lângă punctele curente ce se adună lună de lună, aș dori să le mulțumesc consilierilor PNL și UDMR pentru faptul că au votat proiectul de hotărâre privind alipirea unor imobile aferente Școlii Gimnaziale <<Aurel Vlaicu>>, situate în zona străzilor Fulgerului și Toamnei. Este un prim pas pe care-l facem pentru a putea extinde unitatea de învățământ ce merită să fie dezvoltată asigurându-se astfel condiții de studiu cât mai bune elevilor ei. Apoi am mai avut pe ordinea de zi un proiect care a stârnit o serie de reacții în rândul arădenilor. Vorbim despre proiectul privind instituirea unor taxe. În ciuda informațiilor apărute în spațiul public, nu este vorba despre noi taxe și măriri, ci despre reduceri. Astfel, dacă până acum pentru orice branșament pe care dorea să și-l facă un cetățean era nevoie de certificat de urbanism, autorizație de construire, plata unei taxe la Primărie, una la Inspectoratul de Stat în Construcții, acum s-au scos aceste obligativități, se depune o simplă documentație la Primărie și se plătește o taxă de 100 de lei. Sunt mai multe variante posibile, în funcție de fiecare situație în parte. Cert este că aceste taxe vizează doar o parte din cetățeni, respectiv cei care-și fac branșamente și repet nu sunt măriri sau taxe suplimentare, ci dimpotrivă au fost scoase unele taxe și s-a redus birocrația”, a explicat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Acesta a anunțat de asemenea că la mijlocul săptămânii viitoare va avea loc o ședință extraordinară pentru alocarea fondurilor necesare achiziționării de tablete pentru elevii fără posibilități materiale.