Ca urmar...
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la problemele cu care se confruntă locatarii blocurilor Adora Park 1 și 2, din zona Cocorilor - Vlaicu, Primăria Municipiului Arad, prin Direcția Generală Poliția Locală, ține să facă următoarele precizări, pentru clarificarea situației, dar și identificarea și aplicarea măsurilor optime, care să asigure rezolvarea eficientă a respectivei situații.
Problemele apărute în respectiva zonă sunt o consecință a populării spațiului viran rezultat după demolarea fostei secții a fabricii de strunguri de către oamenii străzii, aceasta fiind locația preferată din zonă a acestor indivizi.
În vederea remedierii situației, polițiștii locali au identificat proprietarul terenului privat, pe care acești indivizi au intrat prin spărturile din gardul care împrejmuiește terenul respectiv, improvizând adăposturi insalubre. Proprietarului terenului i-au fost aduse la cunoștință obligațiile impuse de prevederile legale privind securizarea locației, menținerea curățeniei, pe care trebuie să le îndeplinească și sancțiunile aplicabile în situația în care acest lucru nu se realizează în termenul prevăzut. Zona respectivă având un regim juridic privat, nu a putut fi salubrizată cu ajutorul operatorului care prestează activități pe domeniul public delegat pe raza municipiului. Obligația de menținere a curățeniei terenului privat revine exclusiv proprietarului terenului, motiv pentru care a și fost somat de către polițiștii locali în acest sens. Termenul somației expiră în cursul acestei săptămâni.
În urma verificărilor ulterioare s-a constatat desființarea adăposturilor improvizate de oamenii străzii, curățirea zonei și acoperirea locurilor din gard. De asemenea s-a comunicat proprietarului terenului posibilitatea înaintării plângerii prealabile către organele competente în situația pătrunderii ilegale a persoanelor pe terenul pe care îl deține, poliția locală neavând competență de a intra pe o proprietate privată, fără acordul său, pentru îndepărtarea oamenilor străzii.
În ceea ce privește securizarea întregii zone, în acest sens, în această săptămână se va operaționaliza, în urma ședinței Consiliului Local Municipal, al doilea adăpost pentru oamenii străzii (locația unde sunt găzduiți în momentul de față ajungând la capacitatea maximă). După finalizarea stării de urgență și ridicarea măsurilor impuse prin Ordonanța Militară nr. 3/2020, soluțiile pe termen lung rezidă în asumarea obligațiilor legale de către proprietarul terenului privind menținerea securizării și igienizării perimetrului sau donația terenului în proprietatea statului român (în situația în care consideră că nu-și poate îndeplini respectivele obligații). În situația neconformării pe viitor de către proprietar, polițiștii locali vor aplica sancțiunile prevăzute de actele normative în vigoare, la fel cum s-a procedat și în alte spații de felul acesta din municipiul Arad.
Direcția Generală Poliția Locală Arad va avea în vedere intensificarea de către echipajele operative a operațiunilor de patrulare, în scopul descurajării fenomenului contravențional.
Pentru a sprijini demersul susținut al Poliției Locale de îndepărtare de pe domeniul public a cetățenilor care săvârșesc fapte de natură contravențională, sancționabile prin prisma sferei de competențe a DGPL Arad, cetățenii sunt încurajați să semnaleze astfel de abateri (surprinse în desfășurare) la numărul de telefon al Dispeceratului: 0257-939 ( apel gratuit).