Primăria Municipiului Arad lucrează la un proie...
Primăria Municipiului Arad lucrează la un proiect de hotărâre de reducere a taxelor și impozitelor locale pentru spațiile în care activitatea a fost afectată sau întreruptă de restricțiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență 69/2020 prin care Guvernul României lasă la latitudinea administrațiilor locale posibilitatea de a face reduceri de taxe și impozite la spațiile comerciale în care, în cele două luni de zile de stare de urgență, nu s-au putut desfășura activități economice.
“Vom iniția un proiect de hotărâre astfel încât pentru aceste spații să aplicăm prevederile ordonanței de urgență a Guvernului României, fiind o măsură care vine în sprijinul celor care nu și-au putut desfășura activitatea economică. Este vorba despre spații comerciale, spații care sunt închiriate pentru care trebuie să se plătească o taxă, vorbim despre taxa aferentă ocupării domeniului public în scop comercial. Dacă actul normativ va fi îmbunătățit pe parcurs și se va prelungi perioada pentru care se acordă scutiri de taxe, noi, ca administrație locală ne vom plia și vom pregăti o altă hotărâre de consiliu. Consider că sunt măsuri cât se poate de logice și normale a unei administrații locale care trebuie să fie partenerul celor care desfășoară activități economice în oraș”, a explicat primarul Călin Bibarț.