Încheierea acordului de parteneriat între Județ...
Încheierea acordului de parteneriat între Județul Arad și Municipiul Arad în cadrul proiectului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad”, acordarea unor facilități la plata obligațiilor față de bugetul local pentru durata stării de urgență decretate în anul 2020 și transformarea unor străzi din municipiul Arad în zone pietonale au fost proiectele supuse aprobării în ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal de vineri, 5 iunie 2020.
Pentru a veni în sprijinul sistemului de sănătate arădean, Municipiul Arad împreună cu Consiliul Județean Arad intenționează să depună o cerere de finanțare, în cadrul apelului de proiecte pentru „Consolidarea capacităţii sistemului medical public de gestionare a situației de urgență cauzată de criza COVID-19”, lansat în 15 mai 2020 de Ministerul Fondurilor Europene. În cadrul acestui apel se vor finanța integral cheltuielile eligibile pentru procurarea de echipamente medicale şi echipamente de protecție destinate personalului medical care tratează pacienții infectați cu noul tip de coronavirus. În acest context încheierea unui acord de parteneriat între Județul Arad și Municipiul Arad era mai mult decât necesară.
În cadrul ședinței de azi a fost supus aprobării și proiectul de hotărâre privind acordarea unor facilități la plata obligațiilor față de bugetul local pentru durata stării de urgență decretate în anul 2020. Acesta prevede: reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri pentru clădirile nerezidențiale, în cazul contribuabililor care au fost obligați, conform legii, să își întrerupă total sau parțial activitatea economică în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, scutirea de la plata taxei pe clădiri în cazul contribuabililor care au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică pe durata stării de urgență și nu în ultimul rând scutirea de la plata taxei pentru utilizarea temporară a locurilor publice de către utilizatorii suprafeţelor care au fost obligaţi, prin lege, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă TIP1 emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice. Procedura de acordare a acestor facilități va putea fi consultată pe site-ul Primăriei Municipiului Arad, www.primariaarad.ro.
Din dorința de a asigura cât mai multe locuri de recreere pentru cetățenii municipiului, administrația locală propune ca mai multe străzi din municipiu să devină pietonale. Este vorba despre tronsonul din Piața Avram Iancu cuprins între străzile Grigore Alexandrescu Nr. 1 și Tribunul Dobra Nr. 2, respectiv Strada 1 Decembrie 1918. În perioada: 1 mai – 31 octombrie, zilnic între orele 10,00 – 24,00, accesul auto în aceste zone pietonale va fi permis numai pentru riverani, mașinile de intervenție – pompieri, poliție (mașinile poliției rutiere și cele de ordine publică), poliție locală, ambulanță, jandarmerie, salubritate, ale societăților de pază care au încheiate contracte cu beneficiari din zona pietonală, de întreținere a furnizorilor de utilități și vehiculelor de aprovizionare ale agenților economici din această zonă. De asemenea administrația locală propune ca Piața Luther, să devină pietonală, însă pentru început doar experimental, asta însemnînd că accesul auto va fi interzis numai la sfârșit de săptămână, de vineri, de la ora 14:00 și până duminică, la ora 24:00. Proiectul de hotărâre a fost supus aprobării în cadrul acestei ședințe extraordinare.
Ordinea de zi a fost suplimentată cu proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 192/2017 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind Regulamentul de desfășurare a activităților comerciale și al piețelor. Acesta definește termenul de "terasă amplasată pe sol (paviment)ca fiind ansamblu alcătuit din mese, scaune și umbrele, delimitat de elemente ambientale și de protecție (de tip jardinieră, ghiveci etc.) și care poate fi amplasat în mod excepțional pe un podium, în condițiile stabilite prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Arad, în baza acordului Primarului Municipiului Arad și cu avizul Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Serviciul Rutier, după caz. Amplasarea teraselor pe domeniul public este acceptată în perioada 01.04 – 31.10, pe o desfășurare ce nu va depăși frontul unității proprii de lucru și cu condiția să nu afecteze siguranța circulației sau accesul în curțile imobilelor învecinate.
Pe Bulevardul Revoluției, în zona cuprinsă între Piața Drapelului și Piața Avram Iancu (tronsonul cuprins între Str. Grigore Alexandrescu nr. 1 și Str. Tribunul Dobra Nr. 2), amplasarea teraselor pe domeniul public se va realiza grupat și unitar față de terasele vecine, fie alipit de frontul unității de alimentație publică, fie pe limita exterioară a trotuarului, situație în care comerciantul poate solicita în mod excepțional ocuparea locurilor de parcare aferente. În acest caz pentru locurile de parcare desființate se va diminua corespunzător obiectul contractului de concesiune a parcărilor publice, încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 510/2019. De asemenea amplasarea teraselor este permisă numai dacă nu stânjenește traficul pietonal, iar lățimea liberă a trotuarelor rămase în urma amenajării va fi de minim 3,50 m. În celelalte zone ale municipiului Arad, amplasarea teraselor se va face astfel încât să nu fie afectată în niciun fel circulația rutieră și pietonală, cu respectarea prevederilor legale.