Parcul Europa, Parcul Regina Maria din Micălaca...
Parcul Europa, Parcul Regina Maria din Micălaca, parcul de pe Str. Tunarilor din cartierul Alfa și Parcul Pădurice sunt cele patru locații în care copiii cu dizabilități se pot bucura de echipamente de joacă special adaptate nevoilor lor. Vorbim despte circuite formate din căsuță de lemn, leagăn, carusel și masă cu nisip. Echipamentele sunt realizate din metal și lemn, adaptate persoanelor în cărucior care le vor putea folosi în condiții de siguranță. Din dorința de a da posibilitatea copiilor cu dizabilități de a se juca alături de ceilalți micuți, aceste echipamente au fost montate în proximitatea locurilor de joacă deja existente, exact ce și-au propus inițiatorii proiectului “Incluziune prin joc”, Asociația Distroficilor Muscular din România-Filliala Arad.
“Este o promisiune mai veche, mai exact vorbim despre momentul construirii stadionului UTA. Era o clădire veche acolo care a fost cedată Primăriei contra cost, dar cu promisiunea ca cei 20.000 de euro să fie folosiți pentru amenajarea de locuri de joacă pentru copiii cu nevoi speciale. Ele sunt funcționale. Singura noastră rugăminte este ca cei care nu sunt cu dizabilități să evite să le folosească pentru a nu se accidenta și pentru a nu le distruge. Ele sunt omologate pentru persoane cu nevoi speciale.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Proiectul Asociației Distroficilor Muscular din România-Filliala Arad, “Incluziune prin joc” este doar începutul, spun inițiatorii săi care speră ca Aradul să devină un exemplu pentru alte orașe din țară.
“Fiind atât eu cât și soția utilizatori de fotolii rulante știm din proprie experiență greutățile cu care se confruntă părinții copiilor cu dizabilități. Motivația proiectului este incluziunea prin joc a copiilor cu dizabilități, care vor putea avea astfel bucuria de a se juca împreună cu ceilalți copii, învățând unii de la alții normalitatea, iar noi având mulțumirea că lăsăm în urma noastră ceva util pentru societatea din care facem parte. Mulțumim constructorului care a amenajat aceste spații exact așa cum am văzut în străinătate și mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în acest proiect de suflet.”, a afirmat președintele ADMR Arad, Mihai Fighir.
La inaugurarea acestui proiect au mai fost prezenți Ana Cristina Vasvary de la S.C. UTA S.A. și Andrei Castaian Rusu, producătorul echipamentelor destinate persoanelor cu dizabilități.