În contextul apropierii datei de 15 mai, când a...
În contextul apropierii datei de 15 mai, când ar putea începe relaxarea treptată a restricţiilor impuse de pandemia noului coronavirus, Primăria Municipiului Arad propune testarea categoriilor de prestatori de servicii care sunt cei mai expuși riscului infectării cu COVID19. Este vorba despre taximetriști, vatmani și șoferi ai mijloacelor de transport în comun din municipiu. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Călin Bibarț:
“Este o măsură de prevenție pe care am decis s-o luăm în contextul în care sperăm că după data de 15 mai se vor ridica treptat o parte din restricții, astfel că implicit lumea va circula mai mult. Ne-am adresat Direcției de Sănătate Publică Arad care a manifestat o mare deschidere față de propunerea noastră și-i mulțumim pe această cale domnului director. Începem chiar de săptămâna aceasta cu testarea persoanelor care sunt cele mai expuse în contact cu cetățenii: taximetriștii, vatmanii, șoferii mijloacelor de transport în comun și cei ai companiilor care asigură transportul muncitorilor în Zona Industrială. ”