Primăria Municipiului Arad prin Direcția Venitu...
Primăria Municipiului Arad prin Direcția Venituri anunță că începând de joi, 9 ianuarie 2020, se pot achita taxele şi impozitele locale aferente anului 2020. Cetățenii municipiului, precum și reprezentanții persoanelor juridice sunt așteptați la ghișeele Direcției pentru a-și plăti taxele și impozitele pe care le datorează bugetului sau pot opta pentru plata online a acestora. Deocamdată, serviciul de încasare a impozitelor şi taxelor locale nu este disponibil la oficiile poştale.
Dacă modalitățile de plată a taxelor și impozitelor locale au rămas aceleași de anul trecut, anul 2020 vine cu o noutate în ceea ce privește valoarea bonificației acordată contribuabililor care plătesc anticipat și integral, până pe 31 martie, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și taxa pe autoturisme. Astfel, în cazul impozitelor pentru terenuri și clădiri bonificația acordată a fost majorată de la 5% la 10%, iar pentru prima dată se acordă o bonificație de 10 procente celor care plătesc cu anticipaţie impozitul pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an.
300 de arădeni au achitat până la orele prânzului dările locale, în bugetul local ajungând 120.000 lei. 170 dintre contribuabili au achitat integral impozitele și taxele locale și au beneficiat de bonificația de 10%.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad