Primăria Municipiului Arad, Fundația de Ajutor ...
Primăria Municipiului Arad, Fundația de Ajutor Medical Profilaxis Timișoara, Asociația medicilor de medicină a familiei/medicină generală a judeţului Arad, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Centrul Comunitar de Consiliere și Informare "Sfântul Martin" din Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad și-au unit forțele pentru a sprijini comunitatea arădeană în fața pandemiei de coronavirus.
“Împreună Salvăm Vieți” reprezintă un proiect în cadrul căruia la dispoziția medicilor de familie este pusă o platformă complexă online pentru tratarea la domiciliu a pacienților infectați de Covid 19. Aplicația Pandemic Controller creează o legătură profesională, digitală, perfect securizată și gratuită, între Spital și medicii de familie care au pacienți COVID, sub tratament, la domiciliu.
Tot prin Pandemic Controller se vor putea face recomandări pentru pulsoximetre și concentratoare de oxigen la pacienții cu risc. Acestea vor fi distribuite gratuit oamenilor care au nevoie de oxigen acasă.
Achiziționarea pulsoximetrelor și concentratoarelor se va realiza prin intermediul Centrului Comunitar de Consiliere și Informare al asociației Sfântul Martin la prețuri de producător.
Arădenii, antreprenorii și companiile care doresc să se implice în acest proiect pot afla mai multe informații accesând link-ul http://isvarad.ro.
„Am început acest parteneriat cu domnul doctor Virgil Musta pentru a veni în sprijinul sistemului medical arădean, dar şi pentru a crea condiții medicale optime arădenilor tratați la domiciliu. În spatele platformei este o echipa mare de profesionişti care muncesc enorm pentru combaterea pandemiei. Doar printr-un efort comun vom putea depăşi cu bine această perioadă!”, a declarat primarul Călin Bibarț.