Bazinul de Polo din cartierul Subcetate s-a red...
Bazinul de Polo din cartierul Subcetate s-a redeschis, după mai bine de o lună de zile în care a fost închis din cauza unor probleme tehnice la sistemul de încălzire şi cel de recirculare a apei. Astfel azi, începând cu ora 14, arădenii au putut să revină la baza de agrement, accesul fiind deocamdată gratuit.
“După cum ştiţi bazinul de polo a fost construit de Compania Naţională de Investiţii. Întrucât au apărut nişte probleme la cazanele ce încălzeau apa, am decis să sistăm activitatea bazinului pe perioada caldă, astfel încât cei care erau sub contract cu CNI să poată remedia probleme apărute. Azi a fost reluată activitatea şi sperăm că nu vom mai avea niciun fel de probleme tehnice. În privinţa administrării bazinului, facem acest lucru prin intermediul societăţii RECONS şi sperăm că vom reuşi să mergem în acest ritm fără costuri suplimentare. Evident, la un moment dat vom lucra şi cu taxă de intrare, pentru că aşa este normal.”, a declarat edilul Călin Bibarţ.
Vă reamintim că la dispoziţia publicului se află două bazine: unul mare, de 33,3 metri lungime, 25 de metri lăţime şi o adâncime de 2,3 metri şi unul mai mic, cu scop didactic şi de agrement, care are 25 de metri lungime şi 12,5 metri lăţime. Complexul din Subcetate mai cuprinde o tribună cu 400 de locuri, vestiare şi cabine de duş.
Baza sportivă din Subcetate va fi deschisă în fiecare zi a săptămânii. Luni bazinul se deschide la ora 14, iar de marţi până vineri, bazinul este deschis între orele 8:00 - 21:30. Sâmbătă şi duminică, orarul bazinului este între orele 8.00–19.00.
În intervalele orare mai sus amintite, accesul publicului poate fi restricţionat numai în cazul organizării de competiţii sportive sau în cazul în care sunt programate antrenamente ale cluburilor sportive din municipiu.