Marți, 30 iunie 2020, este ultima zi în care co...
Marți, 30 iunie 2020, este ultima zi în care contribuabilii arădeni își mai pot plăti taxele și impozitele locale pentru anul în curs, beneficiind de bonificația de 10% din valoarea acestora stabilită de Consiliul local conform legii.
Până acum și-au achitat impozitele 62.845 dintre persoanele fizice (în cuantum de 35.097.000 lei) și 4.950 dintre persoanele juridice (în cuantum de 22.211.000 lei)
Reamintim faptul că în luna martie a fost prelungit termenul de plată până în 30 iunie 2020 pentru impozitul pe clădire, teren și mijloace de transport.
Arădenii au la dispoziţie următoarele modalităţi de plată: numerar, prin POS, respectiv plata online.
Plata cu numerar sau card bancar se poate face la toate casieriile Direcţiei Venituri: pe strada Mucius Scaevola nr.11, pe Bulevardul Revoluţiei nr.75, în incinta Palatului Cenad şi la sediul din Piaţa Fortuna. Programul este de luni până miercuri 8:30-15:30, joi între orele 8:30-17:30, iar vineri între orele 8:30-14:00
Serviciul de încasare a impozitelor şi taxelor locale este disponibil şi la toate oficiile poştale din municipiu.
Plata prin POS rămâne una dintre cele mai sigure metode de plată a dărilor locale. La efectuarea tranzacţiei nu se percepe comision suplimentar, securitatea datelor este 100% asigurată, iar contribuabilul este scutit de grija buzunarelor pline de numerar.
De departe una dintre cele mai comode metode de plată a taxelor şi impozitelor locale este cea online. Pentru a plăti online taxele şi impozitele locale, intraţi pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Arad, www.primariaarad.ro şi accesaţi Platforma de contact – Plăteşte online a Direcţiei Venituri.
Această modalitate de plată câştigă tot mai mult teren în Arad, trend-ul achitării dărilor locale din faţa calculatorului, este unul pozitiv. Anul acesta, probabil și în contextul pandemiei de COVID-19, numărul plăților online a crescut semnificativ. Numai de la începutul acestui an până în prezent 16.463 arădeni au folosit această metodă de plată față de 11.916 plătitori înregistrați în aceeași perioadă a anului trecut. Cuantumul taxelor și impozitelor locale achitate din fața calculatorului se ridică la 9.008.033 lei.