Municipiul Arad nu a primit niciun leu de la Guvern pentru termie, cu toate că încă din vară, a solicitat sume pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea seviciului de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice. 23 milioane de lei a estimat municipalitatea arădeană că ar fi necesare pentru a putea menține prețul gigacaloriei la nivelul de anul trecut. Cu toate că în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern privind alocarea unor sume din fondul de rezervă bugetară pentru unele unități administrativ-teritoriale, Aradul era menționat, în anexa actului normativ unde sunt cuprinse sumele alocate fiecărei U.A.T, municipiul dispăruse. “Municipiul Arad a dispărut, cu toate că era singurul din județul Arad care solicitase sprijin pentru termie. Deși ni s-a spus ulterior că nu se dau municipiilor în această primă fază, am constatat că sunt municipii în țară -Constanța, Suceava și altele - care au primit bani, acestea, la fel ca și noi, înregistrând probleme la acest capitol. Este absolut necesar să primim un ajutor financiar cu atât mai mult cu cât Aradul contribuie foarte mult la bugetul național, iar pe de altă parte, nu din vina arădenilor sau a Aradului, în acest an prețurile au luat-o razna la gaze. În plus nu consider că este corect ca Primăria Arad să acopere toate datoriile istorice ale CET-ului.”, a declarat edilul Călin Bibarț în cadrul conferinței de presă susținută miercuri, 13 octombrie 2021.